x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Filmul "Precious", marele câştigător la gala oamenilor de culoare

Filmul "Precious", marele câştigător la gala oamenilor de culoare

27 Feb 2010   •   00:00
Filmul "Precious", marele câştigător la gala oamenilor de culoare

Filmul independent "Precious" a câştigat, vineri seară, şase distincţii la National Association for the Advancement of Colored People (NAACP) Image Awards, care onorează talentul oamenilor de culoare. "Precious" a mai câştigat, printre altele, premiul pentru cel mai bun film independent şi pentru cea mai bună actriţă în rol principal, debutanta Gabourey Sidibe.



În plus, pelicula a primit premiile pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, Mo'Nique - favorită anul acesta la aceeaşi categorie a premiilor Oscar, şi premiul pentru cel mai bun regizor, înmânat realizatoarei Lee Daniels.

Clareece "Precious" Jones este o adolescentă analfabetă şi supraponderală în vârstă de 16 ani, care a crescut într-o zonă săracă din cartierul Harlem, abuzată fizic şi emoţional de mama sa, Mary (Mo'Nique), şi violată în repetate rânduri de tatăl său, cu care a rămas însărcinată de două ori. Mai mult, la un moment dat, află că este infectată cu virusul HIV. Fiind pe punctul de a da naştere celui de-al doilea copil şi fiind ameninţată cu exmatricularea din liceu, lui Precious i se oferă şansa de a intra într-un program educaţional alternativ. Astfel, adolescenta supusă până atunci la chinuri de neimaginat ajunge să cunoască iubirea şi respectul de sine.

La gala NAACP de vineri seară, Morgan Freeman a câştigat premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru interpretarea fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, în filmul "Invictus", în timp ce starul R&B Mary J. Blige a câştigat două premii, pentru cea mai bună cântăreaţă şi cel mai bun album, "Stronger With Each Tear".

Starul hip-hop Wyclef Jean a câştigat prestigiosul premiu Vanguard, pentru eforturi umanitare deosebite depuse în sprijinul concetăţenilor din Haiti, grav afectaţi de un cutremur în luna ianuarie.

"Tyler Perry's House of Payne" a câştigat patru premii Image, inclusiv pentru cel mai bun serial de comedie şi cea mai bună actriţă de comedie - Cassi Davis. Producţia ABC Family "Lincoln Heights" a câştigat premiul pentru cel mai bun serial dramă.

Tyler Perry, scenarist, regizor, producător şi actor, a câştigat şi NAACP Chairman's Award, pentru merite deosebite şi pentru activităţile sale caritabile.

În domeniul literar, Deborah Willis a câştigat un premiu Image pentru biografia primei doamne a SUA, Michelle Obama, în timp ce David Bergen Brophy a fost onorat pentru cartea lui dedicată copiilor "Michelle Obama: Meet the First Lady".

NAACP, cea mai veche asociaţie pentru apărarea drepturilor civile din SUA, şi-a sărbătorit centenarul anul trecut. Premiile NAACP Image, aflate, în 2010, la cea de-a 41-a ediţie, sunt acordate pentru 53 de categorii pentru domenii precum muzică, literatură şi televiziune şi celebrează talentul oamenilor de culoare.

×
Subiecte în articol: film