x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Franţa şi Polonia cer Statelor Unite eliberarea lui Roman Polanski

Franţa şi Polonia cer Statelor Unite eliberarea lui Roman Polanski

28 Sep 2009   •   00:00
Franţa şi Polonia cer Statelor Unite eliberarea lui Roman Polanski

Cele două state au anunţat că vor cere Statelor Unite eliberarea lui Roman Polanski. Regizorul franco-polonez a fost arestat, duminică, în Elveţia, în baza unui mandat american care datează din 1978. Autorităţile elveţiene au anunţat că aşteaptă o cerere oficială, din partea americanilor, pentru a-l extrăda pe Polanski.



Acum 30 de ani, Roman Polanski a recunoscut în faţa unei instanţe din Los Angeles că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră. Cineastul a susţinut însă că nu ştia că tânăra are doar 13 ani.

După ce a petrecut o lună în închisoare, Polanski a plecat în Europa şi de atunci nu a mai pus piciorul pe pământ american, pentru a evita o nouă arestare, informează Antena3.

În 2002, lui Roman Polanski i s-a acordat, în absenţă, premiul Oscar pentru filmul Pianistul. Abia în urmă cu 4 ani, Roman Polanski a fost dat în urmărire internaţională de autorităţile americane. "Călătoresc în toată lumea de 20 de ani. Nu am avut probleme până acum", a declarat regizorul.

Roman Polanski a fost însă arestat în Elveţia, înainte de a participa la Festivalul de film de la Zurich unde urma să primească premiul pentru întreaga carieră. Mandatul de reţinere a fost emis de autorităţile americane în 1978. Se pare că în curând, cineastul în vârstă de 78 de ani va fi extrădat în Statele Unite. (V.A.)

×
Subiecte în articol: film roman polanski