x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film “Fructul oprit” își mutã platoul de filmare în Istanbul

“Fructul oprit” își mutã platoul de filmare în Istanbul

13 Feb 2018   •   18:14
“Fructul oprit” își mutã platoul de filmare în Istanbul

Începând cu cel de-al cincilea episod al serialului “Fructul oprit”, pe care Antena 1 îl difuzează miercuri, de la ora 21.15, platoul de filmare pentru această producție se mută pentru o scurtă perioadă în Turcia. Adrian Titieni, Alina Chivulescu, Cristina Ciobănașu, Michaela Prosan, Petru Păun și Tudor Roșu sunt actorii care au mers în Istanbul, alături de o parte din membrii echipei de producție, pentru a filma secvențe importante din desfășurarea acțiunii.

Ideea de a pleca din țară îi aparține lui Alex (interpretat de Petru Păun), care după ce află că Sonia (Michaela Prosan) este suspectă de cancer, o sfătuiește pe aceasta să se trateze în Istanbul. Cum Tudor Caragea nu este la curent cu problemele ei de sănătate, Sonia îi propune acestuia o scurtă lună de miere în Turcia, dorind cu acest prilej să ajungă și la o consultație medicală.

Luna de miere în doi se transformă într-o lună de miere petrecută împreună cu toată familia, căci plecarea soților Caragea corespunde cu majoratul Anei, motiv pentru care, Sonia și Tudor pleacă în vacanță însoțiți de copii, dar și de Helene.

În Istanbul, Tudor va avea o surpriză de proporții când îl va vedea pe Alex, la restaurantul în care el a ieșit cu familia.

Ce verdict va primi Sonia din partea medicilor turci, cum își va petrece Ana majoratul, dar și alte momente importante din acțiunea filmului, vor putea fi urmărite de telespectatorii Antenei 1 miercuri, de la ora 21.15, în cel de-al cincilea episod al serialului “Fructul oprit”.

×
Subiecte în articol: Fructul Oprit