Lungmetrajul documentar „Ieșirea trenurilor din gară”, regizat de Radu Jude și istoricul Adrian Cioflâncă, va avea premiera în cinematografele din România pe 18 iunie 2021.
Documentarul, care a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secțiunea competițională Forum, va fi distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.
Lansarea documentarului „Ieșirea trenurilor din gară” va marca cei 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai violente masacre din istoria evreilor din România.
Filmul va avea avanpremiera la Iași, în cadrul Moldova Film Festival (2-6 iunie 2021), fiind proiectat în secțiunea Contemporary Masters. Evenimentul este programat pe 5 iunie, de la ora 19:00, la Cub TNI, și se va desfășura în prezența regizorului Adrian Cioflâncă.
„Ieşirea trenurilor din gară” este un film de montaj compus în întregime din fotografii de arhivă şi documente referitoare la Pogromul de la Iaşi din iunie 1941. Prima parte a filmului e alcătuită din fotografii ale victimelor, însoţite pe coloana sonoră de declaraţii şi mărturii despre soarta lor. Partea a doua, mai scurtă, reprezintă un montaj din fotografii realizate în timpul Pogromului, unele dintre ele inedite.
Scenariul şi regia sunt semnate de Radu Jude şi Adrian Cioflâncă, sunetul este realizat de Dana Bunescu, iar montajul de Cătălin Cristuţiu. Producători sunt Ada Solomon, Carla Fotea şi Radu Jude, iar producător asociat este Adrian Cioflâncă.
„Ieşirea trenurilor din gară” este o producţie microFILM şi nomada.solo.
Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat anul acesta Ursul de Aur la Berlinale cu filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”.
Cu lungmetrajul său de debut - „Cea mai fericită fată din lume” - Jude a primit premiul CICAE, la Berlinala 2009. În 2012, el a regizat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinală. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” (2017) şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary. Anul trecut, Radu Jude a fost prezent la Berlinală cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”. Ambele filme au fost proiectate în secţiunea Forum a festivalului.
Adrian Cioflâncă este director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman” și membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dar și cercetător științific la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române. A fost membru în Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România (2003-2004) și expert în Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, contribuind la Rapoartele Finale ale celor două comisii. Din 2005, este membru în delegația României la International Holocaust Remembrance Alliance. A fost Tziporah Wiesel Fellow la United States Holocaust Memorial Museum din Washington (2009). Între 2010-2012, a fost director de department la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. A editat șapte volume, în colaborare, cel mai recent dintre ele fiind „Istoria recentă altfel. Perspective culturale” (Andi Mihalache, Adrian Cioflâncă, coordonatori, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I Cuza”, 2013). A publicat mai multe studii în domenii precum istoria Holocaustului, istoria comunismului, violență politică, istorie culturală și teoria istoriei. A fost consultant și documentarist pentru mai multe filme și spectacole de teatru.