Cea mai recentă producţie a regizorului Radu Gabrea, "Mănuşile Roşii", va deschide astăzi cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi - IPIFF, care se desfăşoară în această săptămână în Constanţa.
Producătorul festivalului, regizorul Dinu Tănase, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că gala de deschidere va avea loc la 30 iunie la Teatrul Naţional Constanţa.
Potrivit sursei citate, Festivalul Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi are ca obiectiv principal promovarea filmului românesc, a identităţii şi a personalităţii producătorului de film.
Festivalul prezintă publicului întreaga producţie naţională de filme apărute în premieră în perioada iulie 2009 - iulie 2010, precum şi câteva producţii străine care au participat la diverse festivaluri internaţionale.
De asemenea, la cea de-a cincea ediţie a IPIFF vor fi prezentate în cadrul compeţiei şcolilor de Film toate creaţiile din ultimul an ale studenţilor de la cele mai importante facultăţi de profil din ţară, dar şi din străinătate. Intrarea la festival este liberă.