Mario Sixtus își împarte timpul între Berlin și Hong Kong unde locuiește și lucrează ca regizor, scriitor și jurnalist. Lucrările sale au accentul pe schimbările sociale și politice cauzate de tehnologie. Sixtus scrie și regizează filme documentare și de ficțiune, multe dintre ele fiind produse de televiziunea publică germană și/sau de canalul de televiziune germano-francez Arte.
„Sunt interesat mereu de ce e nou, însă mă preocupă și mai mult impactul pe care îl are noul asupra prezentului, în ce fel îl alterează (pozitiv sau negativ) și, poate cel mai important, în ce fel transformă prezentul ca bază din care se va naște viitorul.” mărturisea regizorul într-unul dintre interviurile sale. În HYPERLAND, pe care îl puteți vedea vineri, 3 martie, de la ora 20:00 la Cinema Elvire Popesco, „am plecat de la premisa accentuării unuei caracteristici a prezentului și am mers într-o extremă în care am încercat să explorez posibile fețe ale viitoarei realități, posibile consecințe asupra oamenilor cu scopul ascuns de a da un set de avertismente asupra unui scenariu care pare din ce în ce mai plauzibil.” completa acesta.
Născută în Hessisch Lichtenau în 1983, Lisa Bierwirth a petrecut un an la New York unde a lucrat la diferite teatre Off-Broadway în timp ce urma liceul. Întoarsă în Germania, s-a mutat la Berlin unde a devenit studentă la Academia Germană de Film și Televiziune. În timpul studiilor, a regizat mai multe filme de scurt și mediu metraj care au fost selecționate în importante festivaluri internaționale și a lucrat în echipa de producție a unor titluri precum Hotel Very Welcome regizat de Sonja Heiss sau Western de Valeska Grisebach. LE PRINCE este lungmetrajul său de debut cu care a avut premiera la Karlovy Vary IFF unde a primit și o nominalizare pentru Cel mai bun film, în 2021. „Filmul are ca punct de plecare relația mamei mele cu fostul său soț care este din Congo. Trecând peste diferențele culturale, am fost atrasă de propria neîncredere în această relație, în ciuda faptului că formau un cuplu fermecător. În timp am fost și mai intrigată de felul în care poate supraviețui o astfel de relație suspiciunilor și prejudecăților venite din partea tuturor celor din jur.” spune regizoarea cu care vă puteți întâlni sâmbătă, 4 martie, după proiecția filmului care va începe la ora 20:00 la Cinema Elvire Popesco.
Cea de-a 15-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN va fi deschisă de TOUBAB – o comedie care urmărește relația dintre doi prieteni ce sunt nevoiți să se căsătorească deși nu sunt gay. Tot despre căsătorie este vorba și în EIN TAG FÜR IMMER însă, de această dată, una care se tot repetă într-un viitor din care personajele principale au multe de învățat. În MEIN SOHN vedem încercările prin care trec o mamă și fiul acesteia în încercarea de a se apropia, iar în NÖ cele prin care trec Dina și Michael în relația lor înăbușită de așteptări absurde și presiuni sociale de tot felul. În ALS HITLER DAS ROSA KANINCHEN STAHL, adaptare cinematografică a romanului pentru copii a lui Judith Kerr, retrăim drama prin care trece micuța Anna ce trebuie să fugă din Germania împreună cu părinții ei, în 1933, lăsând în urmă iubitul său iepuraș de pluș roz. Desigur nu putem să încheiem ediția de anul acesta fără să-i cunoaștem pe curajoșii și comicii pacienți cu dizabilități din grupul DIE GOLDFISCHE, care pleacă în aventura vieții lor „într-un road movie savuros” (Screen International) ce sfidează orice regulă.
Cea de-a 15-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN este organizată de Goethe-Institut și se va desfășura la Cinema Elvire Popesco din București între 2 și 5 martie și, pentru prima dată, la Cinema Victoria din Timișoara între 9 și 12 martie, în parteneriat cu Centrul Cultural German Timișoara.