x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Kevin Spacey reacţionează după ce a fost pus sub acuzare pentru hărţuirea sexuală a unui adolescent

Kevin Spacey reacţionează după ce a fost pus sub acuzare pentru hărţuirea sexuală a unui adolescent

25 Dec 2018   •   17:26
Kevin Spacey reacţionează după ce a fost pus sub acuzare pentru hărţuirea sexuală a unui adolescent

Actorul american Kevin Spacey a reacţionat luni după ce a fost pus sub acuzare pentru hărţuirea sexuală a unui adolescent într-un bar din Massachusetts, postând pe social media un videoclip în care neagă acuzaţiile ce i se aduc, informează BBC.

La doar câteva ore după ce s-a aflat aflat că vedeta va apărea în faţa instanţei pe 7 ianuarie în legatură cu acest incident - despre care se presupune că a avut loc la Nantucket în iulie 2016 - Spacey a postat pe reţele de socializare un filmuleţ în care, prin vocea personajului pe care l-a interpretat în serialul "House of Cards" (Frank Underwood), face aluzie la scandalul sexual în care este implicat.

Intitulat "Let me be Frank" - un joc de cuvinte legat de numele personajului căruia i-a dat viaţă în "House of Cards" - filmuleţul de trei minute conceput sub forma unui monolog marchează prima ieşire în public al lui Spacey de la primele acuzaţii de hărţuire sexuală formulate împotriva sa în noiembrie 2017.

"Tu nu ai crede ce e mai rău fără a avea dovezi, nu-i aşa? Tu nu te-ai grăbi să judeci fără avea fapte, nu? Ai făcut-o? Nu, tu nu. Eşti mai deştept de atât", se adresează el publicului.

"Pentru că vă pot promite atât: dacă nu am plătit preţul pentru lucrurile pe care ştim amândoi că le-am făcut, cu siguranţă nu voi plăti pentru lucrurile pe care nu le-am făcut", subliniază actorul.

În acest ultim caz care-l vizează pe Spacey, presupusa victimă este fiul unei foste prezentatoare de ştiri, Heather Unruh, care a vorbit public despre acest incident anul trecut. Ea l-a acuzat pe Spacey că i-a cumpărat fiului său de 18 ani alcool - în condiţiile în care vârsta legală pentru a consuma alcool în Massachusetts este de 21 de ani - şi apoi l-a pipăit.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Kevin Spacey