x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Kevin Spacey revine pe marile ecrane după ce a fost acuzat de comportament sexual neadecvat

Kevin Spacey revine pe marile ecrane după ce a fost acuzat de comportament sexual neadecvat

13 Iun 2018   •   21:50
Kevin Spacey revine pe marile ecrane după ce a fost acuzat de comportament sexual neadecvat
Sursa foto: unknown

Actorul american Kevin Spacey va reveni pe marile ecrane pentru prima dată după ce a fost acuzat de mai multe persoane de comportament sexual neadecvat şi va putea fi văzut în filmul "Billionaire Boys Club", informează PA miercuri. 

Starul hollywoodian, recompensat cu două premii Oscar, a fost exclus din distribuţia filmului "All The Money In The World" (2017), iar directorii platformei de streaming Netflix l-au concediat din distribuţia serialului "House Of Cards" după publicarea acelor acuzaţii. 

Însă un nou trailer al lungmetrajului "Billionaire Boys Club", filmat în urmă cu mai mult de doi ani şi care va fi lansat luna viitoare, confirmă faptul că Spacey şi-a păstrat rolul din această peliculă. 

El interpretează personajul Ron Levin, un artist condamnat la închisoare după ce a pus la punct o schemă piramidală (Ponzi) în Los Angeles, în anii 1980. 

Din distribuţia filmului mai fac parte actori precum Ansel Elgort, Emma Roberts şi Suki Waterhouse. 

Anul trecut, actorul Anthony Rapp l-a acuzat pe Kevin Spacey de hărţuire sexuală. 

Într-o declaraţie oficială dată publicităţii după acele acuzaţii, Kevin Spacey a anunţat public că este homosexual şi a spus că nu îşi aminteşte cu exactitate acel incident, care s-ar fi petrecut în 1986, într-o perioadă în care el avea vârsta de 26 de ani, iar Rapp vârsta de 14 de ani. 

După apariţia în spaţiul public a mai multor acuzaţii de agresiune şi hărţuire sexuală formulate împotriva lui Kevin Spacey, Netflix a decis să îl concedieze din ultimul sezon al serialului "House Of Cards", iar regizorul Ridley Scott a eliminat toate scenele sale din filmul "All The Money In The World", ale cărui filmări erau deja încheiate. 

Christopher Plummer a preluat rolul jucat de Kevin Spacey, scenele respective au fost filmate încă o dată, iar pelicula a fost în cele din urmă lansată în cinematografe. 

O acuzaţie de agresiune sexuală formulată împotriva lui Kevin Spacey este investigată în prezent de Procuratura din Los Angeles. AGERPRES

×