x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film La "Anonimul", alături de filme, muzică bună

La "Anonimul", alături de filme, muzică bună

de Maria Sârbu    |    07 Aug 2009   •   00:00
La "Anonimul", alături de filme, muzică bună

La Festivalul "Anonimul", care începe luni, 10 august, la Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, în afară de programul bogat de filme pu­blicul va avea parte şi de concerte de calitate, unul fiind "experimentul live inedit" intitulat "Songs for Andy Warhol's Screen Tests".



Proiectul "Songs for Andy Warhol's Screen Tests", care are background testele "Screen Test" ale artistului american Andy Warhol, este o premieră la Festivalul "Anonimul", organizatorii fiind siguri că va avea succes. Andy Warhol este numele realizatorului celor aproape 500 de teste filmate în anii '60-'70, cu actori, dansatori, regizori, alţi ar­tişti care frecventau studioul "Andy War­hol Silver Factory".

Sufletul proiectului de la "Anonimul" este marele pianist de jazz român-american Lucian Ban, alături de care sunt Silent Strike - cel numit "copilul teribil" al muzicii electronice din România, chitaristul Sorin Romanescu şi artistul vizual Dan Basu. Concertul va avea loc marţi, începând cu ora 21:15.

Seria de spectacole muzicale va conti­nua în Satul Filmului cu Maria Magdalena Dănăila (muzică folk), Cvartetul Am­bi­ance (muzică clasică) şi DJ Gojira (muzică electronică) şi se va încheia sâm­bătă,
15 au­gust, după festivitatea de de­cer­nare a premiilor "Anonimul", când Ber­ti Barbera şi Nicu Patoi vor susţine con­certul de prezentare a albumului "string A song" (invitat special: Jul Baldovin).


FILME DE TOT FELUL
"Anonimul" se va deschide cu cea mai recentă peliculă a lui Pedro Almodovar "Broken Embraces" (se­lecţia oficială la Cannes 2009), în care ro­lul principal este interpretat de Penelope Cruz. Filmul este în afara competi­ţiei. În secţiunea prin-cipală a festivalului - cea a lungmetrajelor - vor concura şapte producţii din tot atâ­tea ţări selectate de Ludmila Cvikova. Acestea sunt: "Wrong Ro­sa­ry" de Mahmut Fazil Coskun, Turcia; "Tulpan" de Serghei Dvortsevoy, Kazahstan; "Treeless Mountain" de So-Yong Kim, Coreea de Sud;
"A Week Alone" de Celina Murga, Argen­tina; "Stella" de Syl­vie Verheyde, Franţa; "199 Tips To Be Happy", regia Andres Waissbluth, Chile. Din oferta românească, Cvi­kova a optat pentru  "Cealaltă Irina" de Andrei Gruzsniczki.

Competiţia la Scurtmetraje are două componente: Ficţiune şi Animaţie, fiind înscrise 300 de filme. Acestea au fost vă­-z­ute de Irina Margareta Nistor, ea selectând 42 de titluri: 24 de ficţiune şi 18 de animaţie. Dintre acestea, nouă de fic­ţiu­ne şi patru de animaţie sunt ale ci­ne­aş­ti­lor români. Cunoscutul critic de film a spus pentru Jurnalul Naţional că în acest an au fost înscrise mai multe scurtmetraje româneşti faţă de ediţia precedentă, dar "mai puţin bune". Cele alese însă "chiar meritau". Irina Margareta Nistor este foarte mulţumită de producţiile de desen animat propuse de români. În ceea ce priveşte filmele de scurt metraj din străinătate, ea ne asigură că sunt bune, "o parte chiar remarcabile". S-a confruntat însă cu o problemă: au fost înscrise şi câteva producţii pe care criticul nu a ştiut cum să le situeze şi în cele din urmă a res­pectat dorinţa autorilor: le-a situat conform fişei de înscriere. Este vorba de un fel de scurtmetraje "jumi-juma", care con­ţin şi ficţiune şi animaţie. Totodată, este interesant ca idee, spune criticul, fiindcă s-ar putea naşte o secţiune nouă - "Desen animat plus ficţiune".

Se ştie că din acest an, la "Anonimul" nu vor mai fi comisii de jurizare, iar cu­vântul hotărâtor va aparţine publicului. Festivalul a format un public cinefil, încă de la prima ediţie, numărul spectatorilor crescând de la an la an. Marele premiu pentru Secţiunea Lungmetraj este în va­loare de 3.000 de dolari. La Scurtmetraj sunt două premii a câte 1.000 de dolari la categoria Fic­ţiune şi la categoria Ani­ma­ţie. Se va acorda şi Pre­miul "Ovidiu Bose Paştină" (1.000 de do­lari).

Este bogat şi programul paralel, intitulat "Actori deveniţi regizori şi prod­ucă­tori". Vor fi proiectate filme regizate de Sarah Polley, Helen Hunt, Kenneth Bra­nagh, Andrew Lauer, dar şi o peliculă a cărei regie o semnează Bob Hoskins, Jude Law, Ewan McGregor.

×
Subiecte în articol: film