„La Gomera”, cel de-al cincilea lungmetraj regizat de Corneliu Porumboiu, va avea premiera nord-americană în secțiunea „Masters” a celei de-a 44-a ediții a Toronto International Film Festival, desfășurat între 5 și 15 septembrie. Filmul va fi proiectat pe 5 septembrie, în prezența regizorului, la Scotiabank Theatre, unde va rula și pe 6 septembrie.
Filmul lui Porumboiu se numără și între „cele mai captivante 29 de noi lungmetraje noi” selectate în New York Film Festival, alături de pelicule semnate de Martin Scorsese, Pedro Almodóvar, Edward Norton, Arnaud Desplechin și Agnès Varda. La cea de-a 57-a ediție a NYFF, Corneliu Porumboiu va fi prezent pe 6 și 7 octombrie, la Alice Tully Hall, respectiv Walter Reade Theater, pentru a răspunde întrebărilor publicului după proiecțiile filmului.
Lungmetrajul va fi prezentat și la BFI London Film Festival, care va avea loc între 2 și 13 octombrie. Aici, „La Gomera” a fost inclus în secțiunea „Films in Thrill”. El va beneficia de două proiecții, pe 9 și 10 octombrie, la Curzon Mayfair Cinema, respectiv BFI Southbank.
„La Gomera”, care a avut premiera mondială în competiția de anul acesta a Festivalului de la Cannes, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional” a Premiilor Oscar 2020.
Filmul îi are în distribuție pe Vlad Ivanov, Catrinel Marlon (Menghia), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Julieta Szönyi, George Piştereanu, István Teglas, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl.
Vlad Ivanov este Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia. El ajunge în insula La Gomera (Spania) pentru a învăţa „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt (Tambrea), un traficant aflat în arest la Bucureşti şi singurul din bandă care ştie unde sunt ascunşi banii.
Filmul este scris şi regizat de Corneliu Porumboiu, iar imaginea este semnată de Tudor Mircea. Scenografia a fost realizată de Simona Pădureţu, designer de costume a fost Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu a fost responsabilă cu direcţia artistică.
„La Gomera” va avea premiera în cinematografele româneşti pe 13 septembrie 2019.