Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
10 ani cu cele mai bune filme de pe croazetă
10 ani de muncă, zâmbete, petreceri
10 ani cu zeci de invitați valoroși
vor fi sărbătoriți în perioada 18-27 octombrie la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Muzeul Național de Artă al României – Sala Auditorium, Instituto Cervantes și Cinemateca Union.
Albert Serra – invitatul de onoare al secțiunii Focus Spania
Noul rebel al cinematografiei spaniole va introduce publicului un triptic cu operele sale.
În acest an, la Cannes, zbuciumul și durerea de pe ecran au adus glorie cinematografiei spaniole: Dolor y Gloria, filmul lui Pedro Almodóvar, a primit trofeul pentru cel mai bun actor graţie interpretării magistrale a lui Antonio Banderas, Fire Will Come (O Que Arde) al lui Olivier Laxe, Premiul juriului Un Certain Regard și provocatorul Liberté, regizat de Albert Serra, a luat Premiul Special al Juriului în aceeași secțiune.
Aceste trei filme, printre cele mai comentate şi mai apreciate de pe croazetă, fac parte din Focusul Spania pe care Les Films de Cannes à Bucarest îl organizează, în acest an, cu sprijinul Instituto Cervantes de Bucarest, Ambasada Spaniei în România, Point și Institutul Ramon Llull. Albert Serra, noul rebel al cinematografiei spaniole (un titlu aprig disputat), va fi invitat de onoare al festivalului şi va introduce publicului un triptic cu operele sale: pe lângă Liberté, veţi putea vedea La mort de Louis XIV și Story of My Death.
Mai mult, focusul omagiază, într-un program oferit de Instituto Cervantes, cu sprijinul Filmotecii Ministerului Afacerilor Externe, Uniunii Europene și Cooperării din Spania, nu doar talentele de astăzi, ci şi maeştrii de ieri, printr-o serie proiecţii ale unor capodopere clasice spaniole prezentate la Cannes de-a lungul anilor: Viridiana, de Luis Buñuel, Cría cuervos, de Carlos Saura, Bienvenido Mr. Marshall de Luis Garcia Berlanga și Los Santos Inocentes de Mario Camus.
În comparație cu alte mari cinematografii cum ar fi cea franceză, italiană sau germană, cea spaniolă a fost multă vreme subevaluată. Cu siguranţă că şi dictatura lui Franco (1939-1975) a contribuit mult la această situație, pentru că a cenzurat și oprimat timp de aproape patru decenii cele mai mari talente ale ţării. Dar, paradoxal, regimul a hrănit creativitatea, forţându-i pe cineaşti să fie imaginativi şi subtili în maniera în care îşi comunicau ideile ca să deruteze cenzura. Moartea lui Franco a deschis drumul pentru o nouă generaţie de provocatori, condusă de tânărul taur când furios, când exuberant, Pedro Almodóvar. Războiul civil, dictatura, izolaţionismul cultural impus de un regim autoritar au dat naştere puternicei tradiţii a cineaştilor subversivi ce contestă „realitatea” oficială şi status quo-ul. Hotărâţi să înfrunte fără menajamente ipocrizia și falsele aparențe, regizori ca Buñuel, Saura, Erice și, mai nou, Almodóvar sau Serra creează opere unice şi distinctive, o lume unde valorile burgheze colapsează, iar faţada bunelor maniere, a manevrelor politice şi a curtoaziei sociale este aruncată în aer. Cinema-ul spaniol de autor a refuzat modelul hollywoodian şi goana după clişee vechi şi reciclabile ca să devină una dintre cele mai vibrante şi mai iconoclaste contribuţii la cultura modernă. Filme îndârjite, dar și sarcastice: „folosesc mereu umorul, chiar şi în producțiile mele cele mai dramatice”, spunea Almodóvar într-un interviu pentru New York Times. „E foarte tipic pentru Spania să ai umor negru chiar şi în momentele cele mai grele. Aș putea spune că face parte din caracterul naţional.” Aşa cum acești artiști vechi şi noi ne arată, Spania nu duce niciodată lipsă de ţinte instituţionale care să fie supuse satirei: armata, familia, biserica catolică, aristocraţia.
Un alt filon este cel suprarealist. Despre Fire Will Come, publicația Variety a scris la Cannes „Știi exact ce climax urmează în superba parabolă rustică a lui Oliver Laxe, dar puterea sa feerică, hipnotică, rezidă în așteptare. Cu un ritm lent, înainte să devină foarte rapid, al treilea film al cineastului franco-spaniol confirmă promisiunea formală a lui Mimosas (Marele Premiu al secțiunii Semaine de la Critique), dar în această abundentă recoltă atmosferică, observația umană are mai multă profunzime și generozitate. Reprezintă un pas major spre statutul de autor al unui cineast talentat.”
“Nu mă interesează să impun un sens unei poveşti cinematografice. De fapt, aş prefera ca publicul să ştie mai multe decât mine despre înţelesul filmelor mele.”, spune Albert Serra, un artist şi un cineast ale cărui pelicule vii şi provocatoare se inspiră din istoria artei şi a literaturii și sunt, spun criticii, o continuă violentare a retinei. Cineastul vrea, în acest fel, să ne facă să ne întrebăm ce putem accepta sau nu într-o operă de artă. Născut în Spania, în 1975, Serra a studiat literatura şi istoria de artei la Universitatea din Barcelona. Liberté a facut mare vâlvă, reușind să stârnească scandal la Cannes, un festival ce părea deja impermeabil la provocări și a fost comparat cu Salo al lui Passolini. Însă site-uri ca Mubi l-au apreciat ca făcând parte din categoria acelor rare pelicule aventuroase, excitante și transgresive care ne fac să căutăm termeni cu care să le descriem și ne pun la încercare standardele. Acest „minimalist transcedental” e o rara avis care face filme ca să frizeze granițele acceptabilului și nu ca să alinieze premii (și, uneori, tocmai de aceea le câștigă).
Cele trei filme care vor compune un portret al autorului și la finalul cărora vor avea loc discuții cu regizorul sunt:
Story of My Death / Història de la meva mort – va fi proiectat pe 21 octombrie, la Instituto Cervantes.
Casanova se întâlneşte cu un nouă servitoare care va fi martora ultimelor sale zile din viaţă, într-un castel din Transilvania. Peliculă filmată în România şi recompensată cu Leopardul de Aur în 2013, la festivalul de la Locarno. „Tragedia şi nenorocului unuia sunt sursă de comedie pentru altul, în această peliculă cerebrală, de anti-epocă ce închipuie un şir de compoziţii digitale captivante într-o lumină naturală pâlpâietoare care se întunecă treptat, ca şi cum am fi învăluiţi în pelerina contelui Dracula”. Fernando F. Croce, Mubi
La mort de Louis XIV – va fi proiectat pe 22 octombrie, la Cinema Elvire Popesco.
Întors de la vânătoare, Ludovic al XVI-lea simte o durere fulgerătoare în picior care-l forţează să stea la pat în Versailles. E începutul morţii lente a celui mai grandios suveran francez. „Un adevărat obiect cinematografic. Nu te antrenează într-o călătorie. Nu e o fereastră către lume. Nu-i pasă de ce crezi tu, mai mult decât de ce-ar crede o piatră. Istoria cinematografului se împleteşte cu istoria reală în aceste memento mori al lui Albert Serra.”, citim în Film Comment.
Liberté – va fi proiectat pe 23 octombrie, la Cinema Elvire Popesco.
Chiar înainte de Revoluţia Franceză, un grup de libertini condus de ducesa de Valselay fuge de guvernul conservator al lui Ludovic al XVI-lea în Germania. Scopul lor? Să exporte libertinajul, o filozofie bazată pe respingerea moralităţii şi a autorităţii. E începutul unor întâlniri aventuroase. „Un indecent şi neruşinat film de artă. Serios, cine sunt eu să spun că nu e o capodoperă?”, citim reacția lui Blake Williams, în revista Filmaker.
Viridiana, regia Luis Buñuel, Palme d’Or, Cannes 1961
Fantoma lui Franco bântuie întregul cinema spaniol și, în cazul lui Luis Buñuel, îl face pe faimosul răzvrătit și mai dornic să șocheze, să incendieze și să scandalizeze. După anii petrecuți în exil din cauza regimului fascist, se întoarce în Spania, în 1960, ca să facă Viridiana, un film presărat cu deviații, ménage a trois și reconstituiri blasfemice la Cina cea de taină, care a fost interzis în Spania până la moartea dictatorului. Astăzi, suntem imunizați la asemenea tabuuri, însă perspectiva voios de cinică a autorului rămîne reconfortantă.
Bienvenido Mr Marshall, regia Luis Garcia Berlanga, Premiul internațional și mențiune specială a juriului la Cannes 1953
Această comedie se folosește de o implementare fictivă a planului Marshall în Spania ca să satirizeze spumos felul simplist, stereotipic, în care cetățenii din diferite țări – în cazul de față spaniolii și americanii – se percep unii pe alții. Filmul reușește să fie atât pe gustul publicului, cât și subversiv și, așa cum se întâmplă des în cinema-ul spaniol, se aventurează pe un teritoriu suprarealist, cu câteva secvențe onirice memorabile.
Cría cuervos, regia Carlos Saura, Marele Premiu al Juriului, Cannes 1976.
Puțini copii actori au avut șansa să joace nu în una, ci în două dintre capodoperele naționale înainte să împlinească 11 ani. Ana Torrent a reușit acest lucru, atunci când regizorul Carlos Saura a distribuit-o în filmul de față, alături de Geraldine Chaplin, după ce-a văzut-o în The Spirit of the Beehive. Ca și acea peliculă, Cría cuervos e o dramă enigmatică ce amplasează copiii într-un decor domestic ca să comenteze alegoric despre cum tineretul a fost abandonat de regimul lui Franco.
Los Santos Inocentes, regia Mario Camus (Premiul pentru cel mai bun actor ex aequo acordat lui Francisco Rabal și Alfredo Landa și Premiul ecumenic la Cannes, 1984)
Pelicula a stârnit admirația criticii prin felul extrem de realist în care a descris existența de zi cu zi a clasei de jos, extrem de sărace, din regiunea Extremadura, în timpul regimului franchist. Bazat pe un roman de Miguel Delibes, este acum considerat unul dintre cele mai bune filme făcute despre dictatură.
Claude Lelouch deschide Les Films De Cannes à Bucarest
Pe 18 și 19 octombrie 2019, faimosul cineast francez Claude Lelouch va fi invitatul de onoare al festivalului Les Films de Cannes à Bucarest. Regizorul ne va încânta cu șarmul și cu inteligența sa creatoare, iar festivalul îi va dedica o retrospectivă în cadrul căreia vor fi prezentate trei dintre filmele de lungmetraj ale autorului. Un Homme et Une Femme, Un Autre Homme, Une Autre Chance și Les plus belles années d'une vie. În afara competiției, Cannes 2019 fac parte din retrospectiva dedicată cineastului.
Un bărbat și o femeie – Un homme et une femme. Milioane de bărbați și de femei de pretutindeni, vibrând la unison la un film devenit, de atunci, legendar. Cinema-ul ca experiență și senzație globală, capabil de-a uni sufletele chiar și în cele mai îndepărtate sau izolate locuri de pe planetă. O emoție ce pătrundea și dincolo de Cortina de fier. În România comunistă, oamenii se îmbrăcau elegant, ca pentru un eveniment special, și luau cu asalt cinematografele, căminele culturale sau teatrele de vară ca să ofteze în sincron cu spectatorii din lumea liberă la o poveste de dragoste simplă, dar atât de generoasă, în decoruri glam și cu actori excepționali, dar cumva atât de recognoscibilă și de universală. A fost filmul generației părinților noștri. O peliculă ce a traversat epoci, regimuri, destine: a fost cea mai populară câștigătoare a Festivalului de film de la Cannes, dovadă că cinematograful de artă și succesul de public nu sunt incompatibile.
Un homme et une femme a obținut mai mult de 40 de premii internaționale, printre care, Palme d’Or, Oscar pentru cel mai bun film străin și cel mai bun scenariu. Filmul îi distribuie pe Anouk Aimée, Jean-Louis Trintignant, Pierre Barouh, Valérie Lagrange. O femeie, fiica și amintirile sale. Un pilot de raliu și fiul său. Mașini, trenuri și o plajă. O poveste de dragoste simplă pe o muzică sublimă, care a făcut înconjurul lumii. O secretară de platou, neconsolată după moartea soțului ei, cascador, întâlnește la Deauville un pilot de curse a cărui soție s-a sinucis din disperare. Se iubesc, se îndepărtează, se regăsesc și se iubesc din nou. O melodramă romantică pentru eternitate și unul dintre cele mai mari hit-uri cinematografice ale anilor 60, grație regiei stilizate, a scenariului, a muzicii și a chimiei dintre o strălucitoare Anouk Aimee și un sexy Jean-Louise Trintignant, amândoi într-o formă glorioasă.
Les plus belles années d’une vie a făcut parte din Selecția oficială (în afara competiției) a Festivalui de la Cannes 2019 și i-a distribuit din nou pe Anouk Aimée, Jean-Louis Trintignant, și de data aceasta pe Marianne Denicourt și Monica Bellucci. S-au cunoscut bine acum mult timp. Un bărbat și o femeie, o iubire fulgurantă, neașteptată, trăită într-o paranteză devenită mitică și care a revoluționat modalitatea noastră de-a privi dragostea. Astăzi, bătrânul pilot de curse se cam pierde pe drumurile înnegurate ale memoriei sale. Ca să-l ajute, fiul o caută pe cea pe care tatăl său n-a știut s-o păstreze, dar pe care o evocă fără încetare. Anne îl revede pe Jean-Louis și vor relua povestea de dragoste din punctul în care au lăsat-o. La 53 de ani după ce-a sedus croazeta, Lelouch completează și termină cu acest film aventura începută cu Un Homme et Une Femme și continuată cu Vingt Ans Déjà și ne oferă o trilogie bulversantă, făcută să traverseze epocile.
„Cu această poveste străbătută de o imensă tandrețe și de sensibilitatea pe care ne-o conferă perspectiva intimă asupra a doi vechi iubiți, Claude Lelouch semnează una dintre cele mai bune creații ale sale din ultima vreme. Poate că îl ajută nostalgia, poate că ne tulbură mult reuniunea cu acest cuplu care a făcut să vibreze atîtea inimi sau poate pentru că simțim și tușele testamentare în ceea ce ar putea fi ultimul film din cariera unor actori iconici precum Trintignant și Aimée”, scrie Mondociné.
Lelouch a început să fie pasionat de cinema atunci când, copil fiind, se ascundea în sălile de cinema, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1957, pe când era cameraman de știri, a fost trimis la Moscova ca să filmeze clandestin instantanee din viața URSS. În timpul acestui reportaj, Lelouch a ajuns, din întâmplare, la studiourile Mosfilm, la turnajul filmului care i-a stârnit pofta să devină regizor: Zboară cocorii al lui Mihail Kalatozov. În 1960, filmează cu societatea sa de producție Les Films 13, primul lungmetraj, Le propre de l’homme, un eșec total. În 1966, la șase ani după ce critica l-a asasinat, Un homme et une femme îi aducea Palme d’Or, trofeul suprem la Cannes. Au urmat două premii Oscar și alte zeci de recompense internaționale. Pelicula a însemnat nașterea unui autor popular, extrem de iubit, care a realizat de atunci mai bine de 50 de filme încununate cu premii importante pe toate continentele. Festivalul care l-a lansat, cel de la Cannes, i-a ales pentru selecția oficială L’aventure, c’est l’aventure (1972), Les uns et les autres (1981), Roman de gare (2007) și Les plus belles années d’une vie (2019).
Vă invităm să rămâneți la curent cu cele mai noi știri despre ediția 10-a Les Films de Cannes à Bucarest. Toate filmele vor avea subtitrare în limba română. Titlurile cu subtitrări și în engleză sau franceză vor fi anunțate ulterior.
Noul copil minune al filmului francez, Ladj Ly, va fi prezent la Bucureşti pentru a vorbi despre cum e să porneşti o revoluţie cinematografică din suburbii. Va prezenta filmul Les Misérables - Premiul Juriului (ex-aequo) Cannes 2019.
Les Misérables, regia Ladj Ly, Premiul Juriului (ex-aequo) Cannes 2019
“Dacă vrei cu adevărat să faci o revoluţie, trebuie să ieşi în stradă în fiecare zi”, spune regizorul Ladj Ly, al cărui lungmetraj de debut a fost inclus în competiţia oficială de la Cannes. „Cine crede că e vorba de o nouă ecranizare a clasicului lui Victor Hugo, se înşeală”, scrie revista Variety. „Dar există un motiv pentru care Les Misérables poartă acelaşi titlu: ambele sunt amplasate în Montfermeil, suburbia muncitorească unde regizorul a crescut. Un secol mai târziu, mizeria e încă acolo, iar violenţa poliţiei rămâne un factor…”
Pelicula are în centru trei membri ai brigăzii anti-criminalitate care se confruntă cu tensiuni între bandele rivale din vecinătate. Inspirat de revoltele din 2005 de la Paris, de La Haine, pelicula cult a lui Mathieu Kassovitz şi de scurtmetrajul cu acelaşi nume al lui Ly, câştigător al unui premiu César, Les Misérables e o perspectivă provocatoare asupra tensiunilor dintre rezidenţii marginali şi poliţie.
Regizorul declară că e crucial ca oamenii care au trăit în aceste locuri să-şi spună povestea şi este frustrat că sunt atât de puţini regizori de culoare activi în Franţa de azi. „Lumea cinema-ului este foarte închisă: e rezervată unei anume elite. Poţi număra regizorii de culoare pe degetele de la o mână”, spune el în acelaşi interviu. „De aceea am fondat şcoala noastră de film”. Se numeşte Kourtrajmé, la fel ca şi colectivul regizoral unde a debutat. Ly spune că şcoala gratuită dă ocazia participanţilor să facă parte din următoarea generaţie de cineaşti francezi. “E o şcoală pe care o poate accesa oricine – nu există taxă. Trebuie să ne implicăm, să preluăm controlul şi să începem să schimbăm lucrurile. Nu vrem să ni se impună nimic. Cunoaştem aceste teritorii şi ştim cum să acţionăm. De când cu alegerea lui Macron, sunt şi mai multe probleme sociale. Noi protestăm împotriva acestor condiţii de 20 de ani, dar nu se întâmplă nimic. Înainte, oamenii erau indiferenţi pentru că era vorba de periferie, acum toţi francezii sunt afectaţi. Avem impresia că politicienilor nu le pasă.”
La Cannes, Les Misérables a fost primit cu ovaţii unanime şi a reuşit performanţa să-i învingă pe Tarantino, Almodóvar, Loach şi Dolan în competiția pentru Premiul Juriului. “O minune tehnică şi un debut uluitor” scria Variety. Peste noapte, Ly a devenit un star. Drepturile de difuzare pentru piaţa americană au fost achiziţionate imediat de Amazon pentru 1.5 milioane dolari, cea mai mare vânzare pentru un debutant la Cannes din istorie.
5 filme și actorul Vlad Ivanov, invitat special
Les Films de Cannes à Bucarest 10 dedică anul acesta o secțiune aniversară actorului român Vlad Ivanov. Secțiunea Ivanov 50 va include filme care l-au adus în atenția publicului și a industriei la nivel internațional și filme în care acesta interpretează roluri în diverse limbi străine.
Vlad Ivanov, născut în data de patru august 1969 în Botoșani, într-o familie cu origini lipovenești, a urmat cursurile Academiei de Teatru și Film din București, având ca profesori îndrumători pe Sanda Manu și Gheorghe Visu. După absolvire, Vlad Ivanov a devenit actor al Teatrului Național din București, dând viață unor personaje iconice din istoria teatrului precum Trahanache din „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale sau „Tamerlan cel mare” de Christopher Marlowe. De-a lungul carierei sale teatrale, Vlad Ivanov a lucrat cu unii dintre cei mai originali și creativi regizori de teatru din România precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Tocilescu, Alexandru Dabija sau Andrei Șerban.
După mai multe roluri secundare în filme românești, consacrarea internațională a venit odată cu rolul principal interpretat în filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, film distins în 2007, la Cannes, cu Premiul Palme d’Or. Pentru rolul domnul Bebe, lui Vlad Ivanov i-a fost acordat Premiul pentru Cel mai bun actor al anului de către Asociația Criticilor de Film din Los Angeles.
Vlad Ivanov s-a întors apoi de nenumărate ori la Cannes, în 2009 cu roluri în filmele „Polițist, adjectiv” de Corneliu Porumboiu și „Amintiri din epoca de aur”, de Cristian Mungiu, iar în 2010 și 2012 cu roluri în filmele „My Joy” și „In the fog” de Serghei Loznitsa. În 2016, actorul a reușit performanța de a fi prezent la Cannes în trei filme din selecția oficială, „Bacalaureat”, de Cristian Mungiu, „Toni Erdmann”, de Maren Ade și „Câini”, de Bogdan Mirică.
În România, Vlad Ivanov a fost și protagonistul unor filme precum „Un pas în urma serafimilor” (Daniel Sandu), „Principii de viață” (Constantin Popescu), colaborând totodată și cu regizori precum Radu Muntean („Un etaj mai jos”), Călin Peter Netzer („Poziția copilului”, film distins cu Ursul de Aur la Berlin, în 2013).
Concomitent, Vlad Ivanov a dezvoltat o carieră internațională impresionantă, ajungând, pe lângă rolurile din filmele românești, să fie distribuit în tot mai multe filme realizate în alte limbi. În 2013, a fost distribuit în filmul american „Snowpiercer” – regizat de către Bong Joon-ho – câștigător al premiului Palme d’Or în acest an la Cannes. A interpretat apoi și personaje vorbind în limbile franceză („Hier” de Bálint Kenyeres), spaniolă („Crematorio”), italiană („Mar Nero”, de Federico Bondi), rusă (Serghei Loznitsa) sau slovacă („The Disciple”, de Ivan Ostrochovský).
În anul 2017, Vlad Ivanov a primit rolul principal masculin în filmul maghiar „Apusul”, al regizorului László Nemes (premiat cu Oscar în anul 2016 pentru „Son of Saul”). Filmul, care a avut premiera la prestigiosul festival din Veneția, unde a fost distins cu premiul criticii FIPRESCI pentru Cel mai bun film din competiție, poate fi văzut de vineri, 21 iunie, pe ecranele din România, distribuit de Voodoo Films.
Anul acesta, Vlad Ivanov s-a întors în competiția oficială de la Cannes, având rolul principal în filmul „La Gomera” de Corneliu Porumboiu, film pentru care actorul a învățat El Silbo, un limbaj non-verbal fluierat, folosit în insula spaniolă numită La Gomera. Filmul va fi distribuit de Ro Image 2000, începând cu 13 septembrie.
Principii de viață de Constantin Popescu. În competiție, San Sebastian 2010
Câini de Bogdan Mirică. Un Certain Regard, Cannes 2016
Hier de Bálint Kenyeres. În Competiție, Locarno 2018
Sunset de László Nemes. Premiul FIPRESCI, Veneția 2018
La Gomera de Corneliu Porumboiu. În competiție, Cannes 2019
