x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Meghan Markle se pregătește să revină în lumea filmului

Meghan Markle se pregătește să revină în lumea filmului

de Redacția Jurnalul    |    18 Noi 2025   •   20:30
Meghan Markle se pregătește să revină în lumea filmului
Sursa foto: hepta

Meghan Markle se pregătește să revină la cinema, cu un mic rol într-un film aflat în prezent în producție la Los Angeles, în California, au relatat miercuri mass-media americane, informează joi AFP.

Soția prințului Harry a filmat câteva scene pentru pelicula 'Close Personal Friends', alături de vedete precum Lily Collins, cunoscută din serialul 'Emily in Paris', Jack Quaid și Brie Larson, potrivit acelorași surse.

Conform revistei Variety, această comedie 'urmărește un cuplu 'obișnuit' care, în timpul unei călătorii la Santa Barbara, California, întâlnește un cuplu de vedete'.

Ducesa de Sussex a jucat în serialul 'Suits' timp de șapte sezoane, înainte de a se căsători în 2018 cu prințul Harry, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea. Ea și-a întrerupt atunci cariera de actriță, anunțând chiar că renunță la această profesie.

După ce s-au retras din familia regală britanică, prințul Harry și Meghan Markle au semnat un contract cu Netflix pentru a dezvolta proiecte de film și seriale.

Meghan a produs seria 'With Love, Meghan', un succes pe Netflix, deși ironizată de presa anglo-saxonă, în care apare grădinărind și pregătind diverse bunătăți. În pofida criticilor, seria a devenit cel mai vizionat show culinar de pe platformă. A fost lansat și un al doilea sezon, iar un episod special va fi difuzat în decembrie, a anunțat Netflix.

Cuplul a produs, de asemenea, docu-seria 'Harry & Meghan', despre ruptura lor de familia regală britanică. Seria s-a bucurat de succes, înregistrând 23 de milioane de vizualizări în primele patru zile de la lansare, un record pentru un documentar Netflix

AGERPRES

×
Subiecte în articol: meghan markle film california