Seria filmelor de acțiune distopice a fost creată de George Miller și Byron Kennedy. A început în 1979, cu „Mad Max”, și a fost urmată de trei continuări: „Mad Max 2” (1981, lansat în Statele Unite sub titlul „Road Warrior”), „Mad Max Beyond Thunderdome” (1985) și „Mad Max: Fury Road” (2015). În prezent, este în pregătire cel de-al cincilea lungmetraj din franciză, prequelul „Furiosa”.
George Miller a regizat sau a co-regizat toate cele patru filme. Actorul australian Mel Gibson a interpretat personajul titular Max Rockatansky în primele trei filme, apoi Tom Hardy a preluat personajul, în „Mad Max: Fury Road”.
„Mad Max” (1979), regizat de George Miller, va fi difuzat de Warner TV pe 7 septembrie. În centrul acțiunii se află Max Rockatansky, un ofițer de poliție, într-o Australie a viitorului care se confruntă cu un colaps al societății din cauza războiului și a lipsei critice de resurse. Când soția și copilul lui sunt uciși de o bandă de motocicliști, Max se răzbună și devine un singuratic în derivă prin deșert. Pe măsură ce Australia devine tot mai barbară, el începe să ajute unele comunități, inițial în interes propriu, dar motivele lui au și bază altruistă.
Din distribuția primului film fac parte, între alții, Joanne Samuel, Hugh Keays-Byrne, Steve Bisley și Tim Burns.
„Mad Max Road Warrior” (1981), regizat de același George Miller, va putea fi vizionat pe 14 septembrie.
În pustiul australian post-apocaliptic, Rockatansky – devenit hoinar – acceptă să ajute o comunitate mică, dar bogată în benzină, să scape de o ceată de bandiți.
Alături de Mel Gibson, din distribuție fac parte Bruce Spence, Michael Preston și Vernon Wells.
În „Mad Max Beyond Thunderdome” (1985), difuzat de Warner TV pe 21 septembrie, lui Mel Gibson i se alătură cântăreața Tina Turner, în rolul Aunty Entity.
Lungmetrajul, pe care George Miller l-a regizat împreună cu George Ogilvie, îl prezintă pe Rockatansky - exilat din cel mai avansat oraș al Australiei post-apocaliptice - în postura de lider al unor copii abandonați cu care se aliază împotriva reginei orașului.