x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Nişte tembeli

Nişte tembeli

de Sebastian S. Eduard    |    28 Aug 2010   •   00:00
Nişte tembeli

"Oameni mari şi fără minte" este o comedie spumoasă care îi aduce împreună pe Adam Sandler, Kevin James, Chris Rock, David Spade şi Rob Schneider, într-un film care are premiera în această săptămână în cinematografe. Este o comedie completă despre cinci buni prieteni din copilărie, care se întâlnesc după 30 de ani, împreună cu familiile, în week-end-ul de Ziua Americii. Reluând firul vieţii de unde s-au despărţit, cei cinci vor descoperi că a îmbătrâni nu înseamnă neapărat să te şi maturizezi.

Sensibilitatea povestirii s-a dovedit elementul-cheie care a atras o mulţime de actori talentaţi care au dorit să joace în acest film. "Scenariul scris de Adam şi Fred Wolf este cu adevărat excelent", afirmă Rob Schneider. "Este foarte haios şi are personaje interesante. Dennis Dugan ne-a încurajat să contribuim, să ne jucăm cu el şi să interpretăm cât se poate de natural." "De îndată ce Sandler şi Fred Wolf au terminat scenariul, ne-a fost uşor să-i adunăm pe toţi actorii. "Lui Adam i-a venit ideea să ne aducem cu toţii familiile şi să petrecem o vară frumoasă într-o casă de pe malul lacului", îşi aminteşte Dugan. "A fost una dintre cele mai frumoase veri din viaţa mea. Pentru că ne cunoşteam între noi atât de bine, era ca şi când am fi mers la o petrecere grozavă, cu multă lume. Adam voia ca exact această atmosferă să transpară în film."


Nou pe DVD
5891-130094-furryvengeance.jpgBrigada...
Dan Sanders (Brendan Fraser) se mută împreună cu familia sa într-o zonă din Oregon, unde va trebui să supravegheze lucrările de construcţie pentru un ansamblu de locuinţe. Obligat să defrişeze întreaga regiune pentru a putea începe noua construcţie, Sanders intră fără să vrea într-un conflict mai puţin obişnuit. Toate animalele mici şi mari îi declară război pe faţă, fiind decise să facă orice pentru a-l împiedica să le strice habitatul natural printr-o intervenţie ireversibilă asupra naturii. Un film cu mesaj ecologist.


5891-130093-astronautswife_3d_pack.jpgSoţia...
Spencer Armacost (Johnny Depp) are o meserie pe cât de palpitantă, pe atât de periculoasă, cea de astronaut. Plecat în spaţiu pentru o misiune de rutină, acesta trece printr-o experienţă mai puţin obişnuită. Salvat în ultimul moment, Spencer se întoarce pe Pământ la soţia sa, Julian (Charlize Theron), care îşi dă seama că soţul ei nu mai este acelaşi om care a plecat în spaţiu. Lucrurile se complică şi mai mult atunci când ea rămâne însărcinată. Speriată, Julian se decide să descopere adevărul cu orice preţ...

×
Subiecte în articol: film