x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Nouă

Nouă

de Sebastian S. Eduard    |    31 Ian 2010   •   00:00
Nouă

Nominalizat de patru ori la Globul de Aur, "Nine" este o poveste despre artă, visuri, dragoste, inspiraţie, emoţie, un amalgam de imaginaţie ce poate fi descoperit doar în filme.



Pasiune, fantezie, poftă de viaţă, dragoste, stil, deziluzii, visuri - viaţa a fost întotdeauna un circ pentru faimosul regizor italian al anilor '60, Guido Contini... şi numai acum nu poate scăpa din mrejele muzicalului provocator şi plin de viaţă, "Nine".

Renumit pentru geniul cu care face filme şi căutat de mulţi, Guido este pe cale de a abandona mult aşteptatul său film, cel de-al nouălea în carieră, "Italia", când se petrece o lovitură în viaţa sa sentimentală şi deopotrivă creativă. Înconjurat de o pleiadă de femei uimitoare - ispititoarea sa amantă Carla (Penelope Cruz), devotata sa soţie Luisa (Marion Cotillard), muza sa Claudia (Nicole Kidman) costumiera şi confidenta Lilli (Judi Dench), o jurnalistă de la Vogue cu care flirtează (Kate Hudson), o prostituată veche cunoştinţă din copilărie (Stacy Ferguson) şi iubita lui mamă (Sophia Loren) - Guido îşi caută cu fervoare inspiraţia şi posibila salvare de la cădere.

O distribuţie fulminantă, un musical de succes care stă la baza filmului, un regizor din al cărui portofoliu face parte "Chicago" şi "Memoriile unei gheişe" - iată câteva argumente care ar trebui luate în considerare dacă vrem să mergem la film în acest week-end.

Nou pe DVD

5524-112694-thefinaldestination.jpgDestinaţie finala 4
Celebra serie revine cu un nou film, mult mai provocator şi terifiant. Nick O'Bannon are o premoniţie sinistră legată de o succesiune de evenimente nefaste, care vor duce la moartea mai multor oameni. Pentru început, o zi obişnuită la curse se transformă într-un coşmar sângeros. Dându-şi seama că este doar un vis, Nick are timp să îşi avertizeze prietenii cu privire la ce urma să se întâmple. Crezând că au păcălit moartea, aceştia se trezesc într-o realitate cumplită. Toţi cei care au supravieţuit dezastrului generat de cursele cu maşini încep să moară unul câte unul.

5524-112695-veronicadecidestodie.jpgVeronika se hotărăşte să moară
Ecranizarea după cartea omonimă a unuia dintre scriitorii de succes din prezent, Paulo Coelho, filmul spune povestea unei tinere care, deşi pare că le are pe toate, decide că viaţa ei în această lume trebuie să se sfârşească. Incapabilă de a se limita la regulile impuse de societatea în care trăieşte, ea consideră că viaţa sa nu mai are nici un rost. După o primă tentativă de suicid ratată, aceasta ajunge într-un spital de boli mintale. Aici, Veronika (Sarah Michelle Gellar) se împacă în cele din urma cu lumea din jurul său, dar mai ales cu propria conştiinţă.

×
Subiecte în articol: film