Asa descrie Silviu Purcarete locul in care a plasat actiunea lungmetrajului "Undeva la Palilula', produs de Libra Film si care va intra in circuitul cinematografic la 20 aprilie: "Palilula, Infernul cu miros de Paradis. Paradisul mistuit de flacarile Infernului'. Provocator peste masura! Asteptat de cinefili, asteptat de publicul de teatru, asteptat de critici, filmul lui Purcarete – regizorul de teatru aflat la prima sa opera cinematografica - va produce o impresie puternica asupra tuturor, chiar daca multi nu vor recunoaste acest lucru.
Pe genericul filmului apar 40 de personaje, interpretate de tot atatia actori. Sunt si multi figuranti. In acest grandios proiect au fost alaturi de apreciatul regizor creatori de seama in domeniul scenografiei – Lia Mantoc, Helmut Stürmer si Dragos Buhagiar, dar si minunatul si tanarul director de imagine Adrian Silisteanu.
Purcarete le-a dat unor personaje, care traiesc in Palilula, nume anapoda: Barza, Pantelica, Capra, Trotzki, Separanda, Baiazid, Bran si Stan, Petrica Zile Grele, Brambete, Pixi Ochi Magic etc. "La Palilula nu se naste nici un copil. La Palilula, tineri sau batrani, adultii nu au trecut de pragul copilariei; Palilula este un teren al jocului tardiv', spune acelasi Purcarete.