x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Partea a doua a filmului "Maze Runner: The Scorch Trials", pe primul loc în box office

Partea a doua a filmului "Maze Runner: The Scorch Trials", pe primul loc în box office

21 Sep 2015   •   12:49
Partea a doua a filmului "Maze Runner: The Scorch Trials", pe primul loc în box office

A doua parte din saga filmului 'Maze Runner: The Scorch Trials' a intrat cu succes în cinematografele nord-americane obţinând supremaţia în box office cu 30,3 milioane de dolari în primul său weekend, potrivit cifrelor preliminare făcute publice de compania 'Exhibitor Relations', citată de AFP.

"Maze Runner: The Scorch Trials" este aproape la fel de bun din punctul de vedere al încasărilor ca primul film din această serie care a strâns 32,5 milioane de dolari în primul week-end în urmă cu un an, comentează agenţia citată.

Saga produsă de Wes Ball a fost inspirată de un roman scris de James Dashner publicat în 2010, care imaginează nişte adolescenţi luptând pentru supravieţuire într-o societate virtuală ostilă.

De asemenea, thriller-ul 'Black Mass', cu Johnny Depp, a reuşit să adune încă din primul său weekend 23,4 milioane de dolari.

Johnny Depp interpretează rolul gangsterului Whitey Bulger care, în anii 1970, a încheiat în Boston, o alianţă împotriva naturii cu un agent FBI pentru a ţine la distanţă Mafia italiană înainte ca aceasta să ajungă să domnească peste oraş.

Gangsterul Whitey Bulger din realitate,care a inspirat personajul din film, este acum în închisoare condamnat inclusiv pentru pentru cele 11 crime comise.

Filmul horror al lui Night Shyamalan 'The Visit' se menţine pe locul al treilea pentru a doua săptămână, cu 11,3 milioane de dolari, după ce a strâns 42 de milioane de dolari în două săptămâni.

Pe locul al patrulea, thriller-ul 'The Perfect Guy' a strâns 9,7 milioane de dolari pentru a doua săptămână. El a înregistrat până acum câştiguri totale de 41,37 milioane de dolari.

Drama "Everest" ajunge pe locul al cincilea cu 7,6 milioane de dolari, fiind difuzat în numai 545 de săli de cinematograf, comparativ cu 3.791 de săli pentru primul film din clasamentul box office.

Acest film cu Jason Clarke, Josh Brolin şi Jake Gyllenhaal reaminteşte o încercare eşuată de escaladare a masivului muntos Everest din 1996, care se transforma într-o luptă pentru supravieţuire.

Filmul 'War Room' spune povestea unui cuplu care încearcă să-şi salveze căsnicia prin rugăciune. El a ajuns pe locul al şaselea cu 6,3 milioane de dolari în acest week-end şi 49,16 milioane de dolari în patru săptămâni de difuzare.

'A Walk in the Woods', o plimbare făcută pe jos de doi prieteni interpretaţi de Robert Redford şi Nick Nolte, a strâns 2,7 milioane de dolari aflându-se pe locul al şaptelea în clasament. Filmul a totalizat câştiguri de 24,79 milioane de dolari în trei săptămâni de la lansare.

Filmul de acţiune 'Mission impossible: Rogue nation' se află pe locul al optulea în a opta sa săptămână de difuzare, cu 2,3 milioane de dolari şi un total de 191,7 milioane dolari.

Pe locul nouă, filmul 'Straight outta Compton', care spune povestea grupului rap NWA a adunat în a şasea sa săptămână 1,96 milioane de dolari şi un total de 158,9 milioane de dolari de la lansare.

Comedia 'Grandma' de Paul Weitz şi-a făcut intrarea în top 10, cu 1,6 milioane de dolari obţinuţi în a cincea sa săptămână de difuzare. Filmul a colectat până acum 3,8 milioane de dolari, mai notează AFP.



×