x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film VIDEO - Povestea lui Edward Snowden transpusă în film de Oliver Stone

VIDEO - Povestea lui Edward Snowden transpusă în film de Oliver Stone

28 Apr 2016   •   16:18
VIDEO - Povestea lui Edward Snowden transpusă în film de Oliver Stone

Edward Snowden, fost agent CIA, care a dezvăluit publicului faptul că NSA spioneaza practic pe toată lumea, nu numai populația americană, a devenit subiect de film.


Pelicula intitulată simplu ”Snowden”, este regizată de celebrul Oliver Stone, iar în cursul zilei de miercuri a fost dat publicității primul trailer al filmului.


În rolul lui Snowden joacă Josepg Gordon-Levitt, iar povestea acoperă perioada vin viața fostului agent din momentul în care era în armată până în momentul în care a focut dezvăluirile.


Premiera filmului este prevăzută pentru data de 16 septembrie 2016.


Edward Snowden, acum în vârstă de 32 de ani, a făcut dezvăluiri care au cutremurat întreaga lume. Fostul agent a povestit despre faptul că National Security Agency (NSA) îi spioneaza, printe alții, și pe liderii țărilor europene, precum Angela Merkel sau fostul președinte al Frantei, Nicolas Sarkozy.


După ce a făcut publice aceste informații Snowden a primit azil în Rusia. Guvernul american l-a acuzat de spionaj pentru dezvăluirea de informații clasificate.

×
Subiecte în articol: edward snowden nsa oliver stone