x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Premiile Oscar, la a 90-a aniversare - Povestea celui mai celebru premiu cinematografic

Premiile Oscar, la a 90-a aniversare - Povestea celui mai celebru premiu cinematografic

28 Feb 2018   •   20:42
Premiile Oscar, la a 90-a aniversare - Povestea celui mai celebru premiu cinematografic
Sursa foto: Alex Oliveira/Alex Oliveira /

Premiile Oscar, cele mai prestigioase distincţii decernate de industria cinematografică americană, celebrează duminică seară cea de-a 90-a aniversare a lor. Începând din 1929, acest eveniment plin de strălucire a captat imaginaţia pasionaţilor de filme din lumea întreagă, informează Reuters. 

Cea de-a 90-a ediţie a premiilor Oscar, trofee decernate de Academia de film americană (Academy of Motion Pictures Arts and Sciences - AMPAS), va avea loc la Los Angeles. 

Pentru această aniversare specială, jurnaliştii de la agenţia de presă Reuters au alcătuit un rezumat al celor mai importante momente petrecute în istoria de 90 de ani a premiilor Oscar. 

1929 - Prima ceremonie de înmânare a Oscarurilor a avut loc pe 16 mai 1929 la Roosevelt Hotel din Hollywood şi a fost găzduită de actorul Douglas Fairbanks Sr. A fost singura dată când un film ce provine din era peliculelor mute a câştigat premiul Oscar la categoria "cel mai bun film". Performanţa aparţine lungmetrajului "Wings", ce prezintă o poveste de dragoste din timpul Primului Război Mondial. 

1939 - Academia de film americană a început în mod oficial să folosească porecla "Oscar" pentru premiile sale. Deşi neconfirmată, povestea populară despre originea acestui nume spune că Margaret Herrick, bibliotecara acestei academii, ar fi declarat că renumita statuetă semăna cu unchiul ei Oscar. 

1940 - Hattie McDaniel a devenit prima artistă de culoare care a câştigat un premiu Oscar pentru interpretare, obţinând Oscarul la categoria "cea mai bună actriţă în rol secundar" graţie evoluţiei sale din filmul "Pe aripile vântului". În plină epocă segregaţionistă, organizatorii i-au cerut să stea la o masă specială, dedicată exclusiv artiştilor de culoare. A fost nevoie să treacă încă 51 de ani pentru ca o altă femeie de culoare să câştige un Oscar pentru interpretare, când Whoopi Goldberg a fost premiată pentru rolul din filmul "Ghost". 

1953 - Oscarurile au fost televizate pentru prima dată. Prezentatorul principal al galei, Bob Hope, a marcat evenimentul prin fraza următoare: "Nu e minunat să ştii că multe dintre aceste vedete strălucitoare vor intra în casele voastre în această seară? În toată America, gospodinele se vor întoarce spre soţii lor şi le vor spune: 'Pune o cămaşă pe tine, vine Joan Crawford'". 

1963 - Sidney Potier a devenit primul bărbat de culoare care a câştigat un Oscar pentru interpretare, graţie rolului său din filmul "Lilies of the Field". 

1968 - Gala Oscar a fost amânată pentru două zile în urma asasinării activistului pentru drepturi civile Martin Luther King Jr., pe 4 aprilie. 

1969 - La Oscaruri s-a înregistrat singura egalitate din toate timpurile la categoria "cea mai bună actriţă în rol principal". Katharine Hepburn a câştigat pentru rolul din "The Lion in Winter", iar Barbra Streisand pentru "Funny Girl". Katharine Hepburn nu a fost prezentă la ceremonie. 

1973 - Marlon Brando a câştigat Oscarul pentru cel mai bun actor graţie interpretării personajului Vito Corleone în "The Godfather", însă a boicotat gala pentru a protesta faţă de felul în care amerindienii erau portretizaţi în cinematografie şi televiziune. Sacheen Littlefeather, o activistă amerindiană, a apărut pe scenă în locul lui Marlon Brando, purtând o rochie tradiţională Apache, şi a anunţat că starul refuză să primească statueta. 

2002 - Halle Berry a devenit prima - şi a rămas deocamdată singura - artistă de culoare care a câştigat premiul Oscar la categoria "cea mai bună actriţă în rol principal". Ea a dedicat acest trofeu "fiecărei femei de culoare, fără nume, fără chip, care acum are o şansă pentru că o uşă s-a deschis în această seară". 

2003 - Filmul "The Lord of the Rings: The Return of the King" a reuşit cea mai spectaculoasă performanţă din istoria premiilor Oscar, câştigând acest trofeu la fiecare categorie în care fusese nominalizat. A fost al treilea film care a obţinut 11 premii Oscar, la egalitate cu alte două pelicule - "Titanic", în 1997, şi "Ben-Hur", în 1959. 

Tot în 2003, Roman Polanski a câştigat Oscarul pentru cel mai bun regizor cu filmul său despre Holocaust "The Pianist", dar nu a călătorit la Los Angeles pentru a asista la ceremonie, întrucât este dat în urmărire în Statele Unite şi riscă să ajungă la închisoare pentru întreţinerea unor raporturi sexuale cu o minoră în anul 1977. Spectatorii prezenţi în sală au reacţionat aplaudând în picioare performanţa regizorului franco-polonez. 

2009 - Kathryn Bigelow a devenit prima femeie care a câştigat Oscarul pentru regie, cu pelicula "The Hurt Locker". 

2013 - Jennifer Lawrence s-a împiedicat şi a căzut în timp ce se îndrepta spre scenă pentru a-şi primi Oscarul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul principal din "Silver Linings Playbook". A fost ovaţionată în picioare de spectatori, fapt care a determinat-o să facă o glumă în discursul ei de acceptare a premiului: "V-aţi ridicat acum în picioare doar pentru faptul că eu am căzut şi pentru că a fost un moment stânjenitor". 

2016 - Pentru al doilea an consecutiv, toţi cei 20 de artişti nominalizaţi în cele patru categorii de interpretare au fost caucazieni, determinând un val de critici şi apariţia pe reţelele de socializare a hashtag-ului #OscarsSoWhite (#OscaruriAtâtDeAlbe). În urma acelor critici, AMPAS a anunţat un plan conceput pentru a creşte numărul de femei şi de reprezentanţi ai unor minorităţi în rândurile membrilor săi cu drept de vot. 

2017 - "Moonlight" a devenit primul lungmetraj cu distribuţie exclusiv de culoare care s-a impus la Oscaruri la categoria "cel mai bun film", însă, în urma unei erori a organizatorilor, cauzată de un set dublu de plicuri cu numele învingătorilor, musicalul "La La Land" a fost anunţat iniţial drept câştigător al premiului.AGERPRES

×