x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Premiile Oscar: Scandalul diversităţii etnice este desfiinţat de doi celebri actori britanici

Premiile Oscar: Scandalul diversităţii etnice este desfiinţat de doi celebri actori britanici

22 Ian 2016   •   18:39
Premiile Oscar: Scandalul diversităţii etnice este desfiinţat de doi celebri actori britanici

Doi celebri actori britanici, Charlotte Rampling şi Michael Caine, s-au exprimat vineri, în declaraţii separate, împotriva criticilor aduse în ultimele zile de diverşi colegi de breaslă referitor la lipsa persoanelor de culoare de pe listele de nominalizări pentru premiile Oscar, relatează AFP şi EFE.

Nominalizată în 2016 la categoria "Cea mai bună actriţă în rol principal", Charlotte Ramplig a catalogat drept "rasism faţă de albi" decizia cineastului american de culoare Spike Lee de a boicota gala Oscarurilor, din 28 februarie, în semn de protest împotriva lipsei candidaţilor de culoare pentru al al doilea an consecutiv. "Acesta este rasism în sens invers, rasism împotriva celor albi. Nu se poate şti niciodată dacă aşa este, dar este posibil ca actorii negri să nu fi meritat să ajungă pe lista scurtă", a susţinut ea, într-o intervenţie la postul francez de radio Europe 1.

Charlotte Rampling se opune categoric şi ideii avansate de Spike Lee de a se institui cote astfel încât minorităţile să poată ajunge mai uşor la Oscaruri. "De ce trebuie să facem categorii? Oricând va putea veni cineva care să spună #Eşti prea nu ştiu cum, prea negru, prea alb sau mai puţin frumos...Şi atunci ce facem, catalogăm ca să facem tot felul de noi minorităţi?", a mai spus vedeta de 69 de ani, recompensată cu numeroase premii de-a lungul carierei sale de actriţă, cântăreaţă şi fotomodel.

"Există mulţi actori negri. Până la urmă, nu poţi vota în favoarea unui actor pe motiv că este negru. Nu poţi să spui #îl voi vota, nu e bun, dar e negru#", a explicat, la rândul lui, veteranul interpret Michael Caine, de 82 de ani, în cursul unui interviu pentru BBC Radio 4.

Deţinător a două premii Oscar, Michael Caine a recomandat artiştilor de culoare să "aibă răbdare", amintind că şi el a făcut acelaşi lucru timp de "mulţi ani" pentru a ajunge printre laureaţii prestigioaselor premii acordate anual de Academia Americană de Film.

Aceste luări de poziţii apar în contextul polemicii generate de Spike Lee.

În 2015, lipsa persoanelor de culoare de pe lista nominalizărilor a provocat nemulţumiri, concretizate pe reţelele sociale prin mesaje purtând eticheta #OscarsSoWhite (Oscaruri atât de albe), iar după anunţarea nominalizărilor din 2016, joia trecută, discuţiile legate de acest subiect s-au reaprins, cu o forţă sporită, cu hashtag-ul actualizat, #OscarsStillSoWhite (Oscarurile în continuare atât de albe).

Însăşi preşedintele Academiei Americane de Film, Cheryl Boone Isaacs, a reacţionat marţi la criticile referitoare la lipsa artiştilor de culoare de pe lista nominalizărilor la Oscar din 2016 şi a promis "mari schimbări" la ediţia de anul viitor.

×