x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Proiecţii în aer liber în staţiunea Eforie Sud, la festivalul de film Cinemascop

Proiecţii în aer liber în staţiunea Eforie Sud, la festivalul de film Cinemascop

01 Aug 2018   •   10:40
Proiecţii în aer liber în staţiunea Eforie Sud, la festivalul de film Cinemascop

Festivalul Cinemascop aduce şase proiecţii de film pe ecranul Grădinii de vară din staţiunea Eforie Sud, eveniment ce se desfăşoară în perioada 1 - 5 august. 

Potrivit unui comunicat al Centrului Ceh Bucureşti, intrarea la festival este liberă, începând cu ora 17,00, când cei mici sunt bineveniţi la ateliere de pictură, desen şi modelaj. 

Filmele vor începe de la ora 21,00, mai puţin vineri, când programul include două lungmetraje, primul de la ora 20,30, iar cel de-al doilea de la ora 22,30. 

Miercuri, prima zi de festival, aduce filmul italian "Ever Been to The Moon?" (r. Paolo Genovese, 2015), o comedie romantică despre o jurnalistă de modă celebră care moşteneşte o fermă în sudul Italiei. Deşi aceasta călătoreşte acolo pentru a o vinde, lucrurile nu merg conform planului. 

Ziua de joi vine cu un film românesc - "Acasă la tata" (r. Andrei Cohn, 2015). O dramă-comedie care are în distribuţie actori precum Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu, Florin Zamfirescu şi Ioana Flora. Îl vom urmări pe Robert, un poet şi jurnalist cunoscut, stabilit în Bucureşti, care se întoarce în oraşul natal, iar pe o durată de 24 de ore el este nevoit să îşi confrunte trecutul, într-un efort teribil de a-şi renegocia prezentul. 

Vineri vor putea fi văzute două filme. Primul, de la ora 20,30, este "As we Were Dreaming" (r. Andreas Dresen, 2015), a cărui acţiune se petrece după căderea zidului Berlinului, când o gaşcă de patru băieţi - Dani, Rico, Mark şi Paul - se îndrăgostesc de muzica techno şi încep să experimenteze o grămadă de lucruri noi şi totodată, ilegale. De la ora 22,30 - "Heavenly Shift" (Mark Bodzsar, 2013), un film maghiar ce urmăreşte o echipă de paramedici care se confruntă cu dilema de a "ajuta oamenii să moară" pentru bani, serviciul de ambulanţă aflându-se într-o strânsă legătură cu un antreprenor de pompe funebre. 

Sâmbătă, regizorul Andrei Creţulescu va veni la Cinemascop odată cu filmul său de lungumetraj de debut, "Charleston". Comedia neagră care îl are pe Şerban Pavlu în rol principal, împreună cu Radu Iacoban, spune povestea a doi bărbaţi şi a femeii pe care amândoi au iubit-o şi pierdut-o. 

Festivalul se va încheia cu filmul "In the Fade" (r. Fatih Akin, 2017), o proiecţie specială din partea Festivalului Filmului European. Acesta este câştigător al Globului de Aur pentru cel mai bun film străin, iar cea care joacă rolul principal, Diane Kruger, a luat premiul la Cannes pentru cea mai bună actriţă. Drama spune povestea Katjei, care caută dreptatea în urma pierderii soţului şi copilului ei. 

Organizatorii Cinemascop sunt Centrul Ceh Bucureşti, EUNIC România, cu sprijinul RADEF România Film şi Primăria Municipiului Eforie. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Festivalul Cinemascop constanta