x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Regizorul Michael Moore îl compară pe Trump cu Hitler într-un nou film documentar

Regizorul Michael Moore îl compară pe Trump cu Hitler într-un nou film documentar

07 Sep 2018   •   18:00
Regizorul Michael Moore îl compară pe Trump cu Hitler într-un nou film documentar

Regizorul Michael Moore îl compară pe preşedintele american Donald Trump cu Adolf Hitler în noul său film documentar provocator intitulat ''Fahrenheit 11/9'', prezentat în premieră joi la Toronto International Film Festival, un eveniment cu casa închisă, relatează Reuters. 

Documentarul analizează factorii care ar fi contribuit, în opinia lui Moore, la victoria lui Trump în alegerile prezidenţiale, în noiembrie 2016, regizorul făcând o paralelă cu ridicarea lui Hitler în Germania anilor '30. 

La un moment dat, filmul suprapune cuvintele lui Trump peste imagini cu mitingurile naziste, în timp ce un istoric vorbeşte despre ascensiunea oamenilor puternici la putere. 

Casa Albă nu a putut fi contactată imediat pentru comentarii, precizează Reuters. 

''Explorăm întrebarea despre cum naiba am ajuns în mizeria asta şi cum putem ieşi din ea", a declarat reporterilor activistul liberal înaintea prezentării filmului. ''El (Trump) e aici de multă vreme şi ne-am comportat într-un anumit mod pentru o lungă perioadă de timp, iar când priveşti acum înapoi îţi dai seama cum a fost pavat drumul pentru el", a spus Moore. 

Noul film se doreşte a fi un îndemn la acţiune pentru americani, a declarat Moore, premiat cu Oscar pentru documentarul ''Bowling for Columbine'', o radiografie a violenţei armate din Statele Unite. 

''Suntem într-un război pentru recâştigarea ţării", a spus el. ''Oricine nu înţelege acest lucru va fi foarte dezamăgit de ceea ce se va întâmpla în următorii câţiva ani cu Donald Trump'', a adăugat regizorul. 

Titlul "Fahrenheit 11/9" este inspirat de primele ore ale zilei de 9 noiembrie 2016 când candidatul republican Trump a fost a declarat oficial câştigătorul alegerilor prezidenţiale din SUA în faţa contracandidatului democrat Hillary Clinton. 

În film, Moore pune victoria lui Trump pe seama presupunerilor răspândite pe scară largă potrivit cărora Clinton avea să câştige alegerile, dar şi pe interesele personale şi pe media americane care au dat prioritate audienţelor mari aduse de Trump. 

La finalul premierei de la Toronto, Moore a urcat pe scenă însoţit de câţiva dintre elevii din Florida implicaţi în protestele la nivel naţional prin care s-a cerut un control mai strict al armelor în SUA, precizează Reuters. 

''Fahrenheit 11/9'' va intra în cinematografele americane la 21 septembrie. 

Documentarul a avut premiera în aceeaşi săptămână în care New York Times a tipărit un articol de opinie scris de un "oficial american de rang înalt", a cărui identitate nu a fost dezvăluită, care descrie "o rezistenţă tăcută" faţă de Trump în cadrul administraţiei sale şi a publicat extrase din noua carte semnată de jurnalistul Bob Woodward - "Fear: Trump in the White House" - care îl portretizează pe liderul de la Casa Albă drept un om înclinat către luarea unor decizii impulsive ''periculoase''. Solicitat să comenteze, Donald Trump a numit articolul "un editorial laş" şi a numit New York Times un ziar "falimentar". El a menţionat realizările economice care îi dovedesc calităţile de lider şi a susţinut că "nimeni nu va fi măcar aproape să mă învingă în 2020, datorită celor realizate". Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, i-a cerut persoanei care a scris articolul să demisioneze.AGERPRES

×
Subiecte în articol: michael moore