Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La început de aprilie, la Cinemateca Română avea loc un eveniment dedicat colosalului cineast Andrei Tarkovski, care ar fi împlinit în a patra zi a acestei luni 82 de ani. “Începe... Tarkovskiana” – aşa s-a intitulat acea seară, la Sala Eforie, dedicată iubitorilor artei cinematografice a acestui deosebit regizor. Organizator şi amfitrion – Ionuţ Dumitrescu, el pregătindu-i publicului “o surpriză”. Îl descoperise de curând pe “singurul român care a realizat un interviu amplu cu marele cineast rus (…), fiind socotit primul în lume care deschide seria interviurilor cu genialul artist!”. Este vorba de scenaristul şi regizorul Nicolae Ghibu, în vârstă de 78 de ani, din Chişinău, care şi-a făcut studiile la Moscova, la Institutul de Film – celebrul VGIK, pe care îl absolvise cu puţin timp înaintea sa Tarkovski. Îi lega din trecutul acesta “prieteni comuni şi o comunitate de interese”. Ionuţ Dumitrescu afirmă că specialiştii consideră că realizarea interviului cu Tarkovski îi ajută să înţeleagă că “este primul manifest artistic al lui Andrei Tarkovski”, deoarece e vorba de un material amplu.
Nicolae Ghibu trăia la Chişinău, lucra la studioul “Moldova – Film”. Iată ce spune el în “Cuvânt înainte” la acest istoric interviu publicat integral mult mai târziu: “În 1967, după filmul «Andrei Rubliov», Tarkovski este deja celebru. Despre el se vorbeşte, se scrie, se dispută. Critica, de cele mai multe ori marcată de mediocritate intelectuală, creează o terminologie sofisticată pro şi contra Tarkovski din care trage foloase. Iar el rămâne sărac. Sărac lipit. În această perioadă, vine la Chişinău la Alexandr Gordon, care turna în studioul nostru filmul «Serghei Lazo»“, după scenariul lui Gheorghe Malarciuc. Vine ca să câştige ceva colaborând cu echipa lui Gordon. După litigiul cu Comitetul de Stat al URSS pentru Cinematografie, e foarte rezervat din cauza filmului «Andrei Rubliov» şi recunoscător pentru cea mai mică atenţie ce i se acordă. La noi, din păcate, nimeni nu manifesta interes faţă de el, puţini îl cunoşteau. La o întâlnire, în luna august, am convenit să-i iau un interviu”.
Nicolae Ghibu spune că cineastul şi-a dorit acest dialog. “A vrut să vorbească despre poziţia sa, despre arta sa, şi eu încă neştiind filmele lui viitoare am sesizat anvergura universului său artistic care cuprindea şi filosofie, şi mitologie, şi istorie, şi – fireşte – poezie, literatură, pictură, muzică. Deşi era o persoană introvertită, simţi dorinţa să se confeseze, să-şi exprime câteva gânduri cu voce tare, ceea ce a şi făcut. Mai multe întrebări din interviu i-au aparţinut chiar lui, probabil era nevoie de ele şi i-a fost teamă că n-o să i le adresez. Am căutat îndelung o denumire pentru această conversaţie. Când i-am propus titlul «Aripile frânte ale lui Tarkovski», o frază auzită sau citită de mine, undeva, a căzut de acord, admiţând cu durere că într-adevăr avea aripile frânte. Acum ştim că aripile lui Tarkovski n-au fost frânte în acei ani, însă universul lui artistic fusese deja afectat, şi fără milă s-a început prigoana. Şi s-a reuşit, a fost exilat în străinătate. Am stat aproximativ cinci ore într-o încăpere la studioul «Moldova – Film». Stenografa obosise deja, iar gândurile lui Tarkovski curgeau la nesfârşit. Multe din ele, nu le-am inclus în interviu. El însuşi îi spunea stenografei ce să lase, ce să taie, ce să scoată... O zi sau două, nu-mi amintesc exact, a citit textul şi l-a aprobat. Din păcate, în timpul vieţii lui Andrei Arsenievici nu a fost publicat integral (...)”. Totuşi, o versiune prescurtată a interviului a apărut la acea vreme în săptămânalul “Cultura”.
Interviul integral apare în 1990 în revista “Columna” din Chişinău, cu titlul “Viaţa se naşte din lipsa de armonie”.
“Încerc să abordez în mod plastic subiectul despre viaţă, adică să gândesc prin imagini care pot fi fixate pe peliculă. Toate acestea desigur sunt legate de dramaturgia materialului, de caracterul şi de personalitatea eroului. Pentru mine cinematografia modernă este o sculptură în timp” – acesta a fost răspunsul lui Andrei Tarkovski la întrebarea lui Nicolae Ghibu “Care este particularitatea stilului Dvs.? Cum se manifestă?”. Era în 1967.
