x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Shrek intră la IMAX

Shrek intră la IMAX

de Sebastian S. Eduard    |    28 Iun 2010   •   00:00

Din 16 iulie, cinefilii şi căpcăunii deopotrivă vor călători spre rega­tul Far Far Away, odată cu lansarea producţiei "Shrek pentru totdeauna: O experienţă IMAX 3D", la sala Samsung IMAX din cadrul Cinema City Cotroceni.

Publicul de toate vârstele va trăi mult aşteptatul capitol final al poveştii Shrek în forma­tul IMAX 3D, care le va permite să pătrundă aproape cu totul în rega­tul de poveste, datorită imaginilor clare, sunetului calibrat digital şi unghiului de vedere larg proprii tehnologiei IMAX. "Shrek pentru totdeauna: O experienţă IMAX 3D" este singura tridimensională din seria de patru filme, spectatorii având acum posibilitatea de a urmări povestea lui Shrek ca şi cum i-ar fi alături în aventurile sale.

Pelicula "Shrek pentru totdeauna: O experienţă IMAX 3D" se lansează în 16 iulie, simultan cu premiera filmului pe 35 mm şi în 3D digital. Aceasta este prima peliculă DreamWorks Animation care va rula în ţara noastră în format IMAX şi una din doar două producţii hollywoodiene de animaţie care vor avea premiera la sala Samsung IMAX în cursul anului 2010 (după "Povestea Jucăriilor 3", lansat în iunie).

×
Subiecte în articol: film