x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film „Sieranevada” face înconjurul lumii

„Sieranevada” face înconjurul lumii

30 Iun 2016   •   23:15
„Sieranevada” face înconjurul lumii

„Sieranevada”, unul dintre cele mai apreciate lungmetraje româneşti ale anului, îşi continuă traseul festivalier. Filmul va fi proiectat în perioada următoare în Rusia, Israel, Noua Zeelandă şi Australia. Cel de-al 4-lea film regizat al regizorului Cristi Puiu a avut premiera săptămâna aceasta la Moscow International Film Festival.

 

Următoarea oprire pentru filmul care a cucerit critica şi publicul de la Cannes va fi în Israel. Pelicula a fost inclusă în competiţia internaţională din cadrul Jerusalem Film Festival (7-17 iulie 2016) şi va avea premiera pe 8 iulie. Pe 24 şi 28 iulie „Sieranevada” ajunge în Auckland (Noua Zeelandă), producţia fiind inclusă în selecţia New Zealand International Film Festival (14-31 iulie 2016). Tot la sfârşitul lunii iulie, filmul va putea fi văzut în Australia în cadrul Melbourne International Film Festival, eveniment care se va desfăşura în perioada 28 iulie - 14 August 2016. „Sieranevada”, care îi are în distribuţie pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu, va rula pe marile ecrane din România din 9 septembrie. Acţiunea din „Sieranevada” are loc la trei zile de la atentatul din redacţia hebdomadarului parizian, Charlie Hebdo şi la patruzeci de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să îşi petreacă ziua de sâmbătă însoţit de tânăra lui soţie, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform aşteptărilor. Cel de-al 4-lea lungmetraj regizat de Cristi Puiu are imaginea semnată de Barbu Bălăşoiu; Jean Paul Bernard, Filip Muresan şi Christophe Vintrignier au realizat sunetul, Maria Pitea s-a ocupat de costume în timp ce Mojca Gorogranc Petrushevska a realizat machiajul. Letiţia Ştefănescu şi Ciprian Cimpoi au semnat montajul iar Cristina Barbu scenografia. Anca Puiu a fost producător.

 

×