x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Star Wars 'Rogue One': Maleficul Darth Vader revine pe marele ecran

Star Wars 'Rogue One': Maleficul Darth Vader revine pe marele ecran

15 Aug 2016   •   21:30
Star Wars 'Rogue One': Maleficul Darth Vader revine pe marele ecran

Darth Vader şi respiraţia greoaie ce îl caracterizează se vor întoarce pe marele ecran în decembrie în viitorul lungmetraj 'Rogue One: A Star Wars Story', potrivit unui nou extras din trailer care prezintă câteva imagini ale viitorului film inspirat din saga intergalactică, relatează AFP.

Câteva acorduri din marşul imperial din primul clip, lansat în aprilie, lăsa să se întrevadă speranţa de a-l vedea din nou pe ecran pe fostul cavaler Jedi, devenit întruchiparea răului într-o galaxie foarte îndepărtată. Acum îl putem întrezări din spate respirând greu, timp de o secundă, la sfârşitul acestui nou clip.

Darth Vader nu a mai fost văzut în viaţă de 10 ani, craniul său fiind perceput pentru câteva momente în "Episode VII: The Force Awakens", apărut pe ecrane în decembrie 2015. Lansat în premieră joi seară în timpul programului olimpic al postului NBC, noul clip plonjează spectatorul în universul familiar Star Wars, dar cu noi personaje.

Acest 'spin-off', care va fi lansat pe 16 decembrie în SUA, fixează proiectoarele pe o tânără certată cu legea, Jyn Erso (interpretată de actriţa britanică Felicity Jones), care are legături atât cu cei care duc Rebeliunea cât şi cu maleficul Imperiul. Pentru a i se reduce pedeapsa, Jyn se va angaja într-o misiune crucială pentru Rebeliune: să ancheteze asupra unei arme terifiante pe care o dezvoltă Imperiul şi să o distrugă.

Din punct de vedere cronologic, aceste aventuri au loc înainte de primul "Star Wars" din 1977. 'Rogue One: A Star Wars Story' are un casting multicultural (Diego Luna, Riz Ahmed, Jiang Wen, Donnie Yen...) din care face parte şi actorul laureat cu Oscar, Forest Whitaker.

AGERPRES

×