x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Thriller-ul psihologic MIRACOL va rula în 19 orașe din România

Thriller-ul psihologic MIRACOL va rula în 19 orașe din România

de Magdalena Popa Buluc    |    21 Ian 2022   •   12:47
Thriller-ul psihologic MIRACOL va rula în 19 orașe din România

„Miracol”, regizat de Bogdan George Apetri („Periferic”, „Neidentificat”), va putea fi urmărit pe 24 ianuarie, de ziua Micii Uniri, într-o avanpremieră absolută, într-o serie de cinematografe selecționate. Filmul premiat la numeroase festivaluri internaționale de prestigiu se va vedea, cu 10 zile înainte de lansare, în zi de sărbătoare românească, pe ecranele a 21 de săli de cinema din toată țara.

„Miracol”, distribuit de către Bold Films Studio, îmbină intensitatea unei drame și tensiunea unui thriller psihologic cu suspansul și intriga atent construită a unui film polițist și îi are în rolurile principale pe Ioana Bugarin și Emanuel Pârvu. Din distribuție mai fac parte: Cezar Antal, Ovidiu Crișan, Valeriu Andriuță, Ana Ularu, Valentin Popescu, Marian Râlea, Nora Covali, Natalia Călin, Cătălina Moga, Olimpia Mălai, Vasile Muraru și Mircea Postelnicu.

Pe 24 ianuarie, avanpremiera „Miracol” va putea fi vizionată în 21 cinematografe din București: Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Cinema City Mega Mall, Cinema City Park Lake, Cineplexx Băneasa, Hollywood Multiplex, Movieplex, Happy Cinema), dar și din țară, în Cluj (Cinema City Iulius), Iași (Cinema City Iulius), Timișoara (Cinema City Iulius), Constanța (Cinema City Shopping City), Ploiești (Cinema City Shopping City), Sibiu (Cineplexx) și tot în rețeaua Cinema City din Târgu Mureș, Galați, Bacău, Pitești, Arad, Suceava și Piatra Neamț.

Din 4 februarie, filmul va rula pe ecranele a peste 40 de cinematografe din 19 orașe din România (București, Cluj, Timișoara, Constanța, Iași, Ploiești, Sibiu, Târgu Mureș, Piatra Neamț, Suceava, Bacău, Bistrița, Alba Iulia, Craiova, Galați, Buzău, Pitești, Arad și Botoșani). Detalii despre program și despre bilete vor fi disponibile pe pagina de Facebook Miracol / Miracle.

Împărțit în două capitole, „Miracol” o urmărește pe tânăra călugăriță novice Cristina Tofan (Ioana Bugarin) în timp ce se strecoară afară dintr-o mănăstire izolată, pentru a merge la spitalul din orașul vecin. Nereușind să-și rezolve problemele și să-l găsească pe bărbatul pe care îl caută, pe drumul de întoarcere întâlnește o soartă neașteptată.

A doua parte a filmului îl are în centru pe Marius Preda (Emanuel Pârvu), inspectorul de poliție plecat pe urmele ei, care-i reface drumul pas cu pas - într-o structură perfect oglindită. Investigația lui aduce la lumină indicii și confesiuni care conduc nu numai înspre adevărul greu de înțeles din spatele acțiunilor Cristinei, ci și la un posibil miracol.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

După „Neidentificat”, câștigătorul trofeului ANONIMUL 2021, „Miracol”  este a doua parte a unei trilogii a cărei acțiune se petrece în Piatra Neamț, orașul natal al regizorului Bogdan George Apetri (profesor de regie la universitatea Columbia, în New York).

Imaginea filmului este semnată de Oleg Mutu, scenografia a fost realizată de Mihaela Poenaru, costumele sunt semnate de Liene Dobrāja, iar de machiaj s-a ocupat Bianca Boeroiu. Filmul este produs de Oana Iancu și Bogdan George Apetri prin noua lor casă de producție THE EAST COMPANY PRODUCTIONS. Minodora Șerban este producător executiv, iar co-producători sunt Viktor Schwarcz și Aija Bērziņa.

×
Subiecte în articol: bogdan george apetri miracol