Programul celor patru zile de festival, 5 – 8 septembrie, promite filme în premieră, cele mai populare filme de la cea mai recentă ediție TIFF (care a avut loc între 14 și 24 iunie la Cluj-Napoca), un cine-concert, ateliere și filme pentru copii, dar și întâlniri cu actori, regizori și producători români.
TIFF Timișoara va avea loc la Cinema Timiș, Cinema Victoria și la Grădina de Vară Capitol. Biletele pentru proiecțiile de la Cinema Timiș și Cinema Victoria au fost puse în vânzare online. Accesul la proiecțiile de la Grădina de Vară Capitol este gratuit. Programul complet este disponibil pe tiff.ro/timisoara
Poate cel mai așteptat film românesc al anului, Moromeții 3 (r. Stere Gulea), va avea o avanpremieră specială, în prezența echipei, la TIFF Timișoara. Ultimul film din trilogia lui Stere Gulea bazată pe romanele lui Marin Preda, Moromeții 3 îl are în centrul acțiunii pe Niculae, fiul cel mic al lui Ilie Moromete, ajuns un tânăr scriitor chemat să susțină linia partidului și să participe la colectivizare. Distribuția de top îi reunește, printre alții, pe Alex Călin, Horațiu Mălăele, Mara Bugarin, Olimpia Melinte, Iulian Postelnicu și Răzvan Vasilescu.
O altă proiecție inedită va fi și cea a filmului Anul Nou care n-a fost, debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Mureșanu care tocmai a fost selecționat în secțiunea Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneția. Pelicula, o tragicomedie a cărei acțiune se desfășoară într-o singură zi, înaintea Revoluției din 1989, îi are în distribuție pe Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin și Nicoleta Hâncu.
În programul TIFF Timișoara se mai găsesc și alte filme românești noi, precum Clasat (r. Horia Cucuta, George Ganeard), o poveste construită ca o anchetă de presă și care a câștigat Premiul Zilele Filmului Românesc la TIFF.23, sau Între tăcere și păcat (r. Diana Nicolae), un documentar despre poeta Ana Blandiana.
Timișorenii sunt așteptați și la un cine-concert extraordinar: Blüesferatü – o simfonie de blues. Proiecția celui mai cunoscut film mut al tuturor timpurilor – Nosferatu (r. F.W. Murnau, 1922, Germania) va fi acompaniată live pe ritmuri blues de trupa Blüesferatü din Brașov (Ionuț Constantin – dirijor, Robert Watzatka – chitară, Costi Popescu – tobe, Ilyes Botond – chitară, Mihai Nedea – keyboards, Ovidiu Mihai – bas). Cine-concertul este produs de Asociația Transilvania Arts & Events și Transilvania Blues.
Spectatorii vor avea ocazia să urmărească și filmul câștigător al Trofeului Transilvania de la TIFF.23 – Fetele tot fete (Girls Will Be Girls, r. Shuchi Talati), care vorbește despre ce înseamnă să fii femeie într-un mediu strict și opresiv. Frate de-o vară (Summer Brother, r. Joren Molter), povestea înduioșătoare a doi frați care a câștigat trei premii la TIFF.23, inclusiv Premiul Publicului, întregește secțiunea Best of TIFF.23, alături de titluri precum O viață remarcabilă (r. James Hawes) cu Sir Anthony Hopkins, Dogman (r. Luc Besson), Fericiții câștigători (r. Maxime Govare, Romain Choay) sau mult așteptaul La Cocina (r. Alonso Ruizpalacios) cu Rooney Mara.
TIFF Timișoara are și o secțiune dedicată celor mici, care vor putea participa la un atelier de animație stop-motion by BeanBag Animation Studio, Cluj-Napoca. Aici vor învăța să creeze povești animate cu ajutorul unor personaje imaginate chiar de ei. Atelierele sunt dedicate elevilor cu vârsta cuprinsă între 7-13 ani și 14-18 ani, participarea este gratuită și se face prin înscriere prealabilă.
Programul include și două filme pentru copii - Arnold cel precaut și piatra fericirii (r. Arto Halonen) și Vulpea și iepurele salvează pădurea (r. Mascha Halberstad).
În pregătirea TIFF Timișoara, cinefilii au ocazia să urmărească filme și în cadrul Caravanei TIFF Unlimited by Iulius Town. Evenimentul va avea loc între 16 și 19 august la Iulius Gardens, ca parte din Celebrarea Orașului. Intrarea va fi gratuită!