x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Titluri românești de excepție la cea de-a XVII-a ediție a Festivalului de Film Românesc, la Londra

Titluri românești de excepție la cea de-a XVII-a ediție a Festivalului de Film Românesc, la Londra

de Magdalena Popa Buluc    |    04 Noi 2022   •   13:10
Titluri românești de excepție la cea de-a XVII-a ediție a Festivalului de Film Românesc, la Londra

Cea de-a XVII-a ediție a Festivalului de Film Românesc (FFR) de la Londra va avea loc în perioada 24 – 28 noiembrie 2022. Unul dintre cele mai importante evenimente dedicate culturii române în Marea Britanie, FFR prezintă o selecție atractivă și provocatoare de titluri, în spațiul uneia dintre cele mai cunoscute săli de cinema din Londra: Curzon Soho. Invitați speciali din România vor fi prezenți la proiecții și evenimente conexe.

Printre invitații de anul acesta, se numără actorii Vlad Ivanov (Metronom, Crai Nou) și Andreea Grămoșteanu (#dogpoopgirl), alături de regizorii Bogdan George Apetri (Miracol, Neidentificat), Ștefan Constantinescu (Om Câine), Alina Grigore (Crai Nou) și Andrei Huțuleac (#dogpoopgirl).

Vă invităm să fiți alături de ei și să vă bucurați de filme românești de excepție:

MIRACOL ¦ joi 24 noiembrie, 6.00pm

OM CÂINE ¦ vineri 25 noiembrie, 6.00pm

NEIDENTIFICAT ¦ sâmbătă 26 noiembrie, 5.40pm

#dogpoopgirl ¦ duminică 27 noiembrie, 2.45pm

CRAI NOU ¦ duminică 27 noiembrie, 5.20pm

METRONOM ¦ luni 28 noiembrie, 6.20pm

Festivalul de Film Românesc de la Londra este un brand care a împlinit șaptesprezece ani, un eveniment de tradiție, care se bucură de un public foarte dedicat. Când am inițiat FFR în 2003, Noul Val al cinematografiei românești tocmai se lansa, aducând în prim plan actori și regizori remarcabili. Susținut și inspirat de aceste noi talente extraordinare, festivalul a devenit din ce în ce mai puternic. FFR a crescut constant, prin prezentarea unor producții cinematografice românești foarte diverse, de cea mai bună calitate. Ediția de anul acesta cuprinde titluri excelente, pe care vă invit să le descoperiți la cinematograful din Soho.“ (Ramona Mitrică, directorul festivalului)

 

FFR a debutat modest, la un mic cinematograf de artă din centrul Londrei, şi a crescut constant, având în program un spectru larg de filme în limba română: succese incontestabile, producţii semnate de regizori de ultimă oră şi retrospective. La început, scopul FFR era să contribuie la eforturile comunităţii româneşti de a-şi face cunoscută vocea în capitala britanică.

FFR este acum unul dintre proiectele îndrăzneţe, care încearcă să depășească limitele etnicităţii şi ale moştenirii culturale, prin crearea unei platforme de dialog. FFR face mai vizibile aspectele extrem de complexe legate de identitate.

Totodată, FFR are plăcerea să anunţe lansarea unui nou program anual: Bursele Augustin Buzura. Programul promovează scrierea de scenarii de film bazate pe experienţa din diaspora, oferă mentorat, asistenţă şi supervizare în strângerea de fonduri.

 

Toate filmele au subtitluri în limba engleză.

Proiecţiile vor avea loc la: Curzon Soho (99 Shaftesbury Avenue, Londra, W1D 5DY).

×
Subiecte în articol: Festivalul de Film Românesc