x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Tot karate, alt kid

Tot karate, alt kid

de Sebastian S. Eduard    |    21 Aug 2010   •   00:00
Tot karate, alt kid

Unu, doi, trei. Urmează patru, cred că spun bine. Evident un alt discipol, dar şi un alt maestru – de data aceasta însuşi fostul maestru beţiv, Jackie Chan.



În producţia Columbia Pictures, Karate Kid, puştiul de 12 ani Dre Parker (Jaden Smith) ar fi putut deveni cel mai simpatizat băiat din Detroit, dar din cauza mamei sale (Taraji P. Henson), care este detaşată cu serviciul, cei doi trebuie să plece în China. Dre îşi face cu greu prieteni, dar reuşeşte totuşi să înfiripe o relaţie cu Mei Ying - simpatia e reciprocă între cei doi colegi de clasă - până când diferenţele culturale îşi spun cuvântul, iar prietenia celor doi devine imposibilă. Mai mult, Dre reuşeşte să-şi atragă antipatia lui Cheng, bătăuşul clasei. Dre nu ştie prea bine karate, iar aici, în patria kung fu, Cheng va reuşi să-l pună cu uşurinţă la pământ. Simţindu-se singur într-o ţară străină, Dre nu are nici un prieten pe care să se bazeze, cu excepţia omului de serviciu, Mr. Han (Jackie Chan). Discretul maestru kung fu, Mr. Han, începe să-l antreneze pe Dre, construind astfel o prietenie ce va izbuti să-l învingă pe Cheng la un campionat de kung fu. În timp ce Han îl învaţă pe Dre că arta kung fu nu constă numai în pumni şi tehnici de apărare, ci mai mult în maturitate şi calm, Dre îşi dă seama că scopul lui în viaţă va fi să-i pună la respect pe cei violenţi.

×
Subiecte în articol: film