Căpitanul Colter Stevens (Jake Gyllenhaal) se trezeşte în corpul unui necunoscut, într-un tren spre Chicago, fără a şti cine este, cum a ajuns acolo sau de ce. Astfel, descoperă că face parte dintr-o operaţiune specială cu scopul de a opri un atac terorist în urma căruia un tren a fost aruncat în aer. Iar misiunea cu totul neobişnuită este de fapt un experiment guvernamental numit Codul Sursă, un program care îi permite lui Colter să preia identitatea unui alt individ, în ultimele minute ale vieţii acestuia. Confruntându-se cu o a doua ameninţare, cu mult mai periculoasă, care s-ar putea solda cu moartea a milioane de locuitori ai oraşului Chicago, Colter retrăieşte explozia trenului iar şi iar. De fiecare dată încearcă să adune mai multe indicii prin care să se apropie de personajul diabolic din spatele atentatului, pentru a-l prinde şi a preveni un nou atac. Un film plin de tensiune şi răsturnări neaşteptate de situaţie, Transfer de identitate este un action thriller inteligent, în regia lui Duncan Jones (Moon), cu Jake Gyllenhaal, Michelle Monaghan (Eagle Eye, Due Date), Vera Farmiga (Up in the Air, The Departed), şi Jeffrey Wright (Quantum of Solace, Syriana).