x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Un caz penal controversat, tineri bulgari naționaliști, mame care emigrează și soarta poporului armân

Un caz penal controversat, tineri bulgari naționaliști, mame care emigrează și soarta poporului armân

12 Mai 2020   •   21:29
Un caz penal controversat, tineri bulgari naționaliști, mame care emigrează și soarta poporului armân

Filmele de nonficțiune de săptămâna aceasta de pe Astra Film Online explorează în adâncime și cu mult curaj posibile erori judiciare, vieți trăite în ilegalitate, viitorul unei generații tinere de naționaliști bulgari și spiritul misterios al poporului armân.

 

În aceste filme descoperim cum individul se apară singur în fața autorităților statului, cum sentimentele patriotice se pot manifesta agresiv, cum mamele din afara granițelor duc dorul copiilor de acasă și cum protejarea unei limbi poate însemna salvarea unei conștiințe.

 

Spectatorul va încerca să găsească răspunsuri la întrebări grele precum: A fost sau nu a fost vinovat Mihai Moldoveanu? Ce viitor îi așteaptă pe tinerii din Bulgaria? Merită prețul plătit pentru a fugi în afară? Cât de mult înseamnă cultura armânească pentru zona Balcanilor?

 

Filmele din programul Astra Film Online vor putea fi vizionate pe site-ul festivalului- https://www.astrafilm.ro/online și pe paginile noastre de Facebook. Vă vom ține la curent în mod constant cu programul pe site-ul festivalului- www.astrafilm.ro

 

Programul filmelor Astra Film Online în perioada 14-17 MAI

 

JOI, 14 MAI, de la ora 18:00

The Trial/Procesul/Claudiu Mitcu/Romania/2017/90 min

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=Fqmdic-FvQc

VINERI, 15 MAI, de la ora 18:00

Long live Bulgaria/ Trăiască Bulgaria/ Adela Peeva/Bulgaria/2017/55 min

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=8Zgbw4Kd78k

SÂMBĂTĂ, 16 MAI, de la ora 18:00

Mama illegal/Mama Illegal/Eduard Moschitz/Austria/2011/102 min

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=RFwdc6xIWCc

DUMINICĂ, 17 MAI, de la ora 18:00

Armânii, at the famous Manakia to I'm not famous.../ Armânii, de la faimoșii Manakia la Nu sunt faimos.../ Toma Enache/Romania/2015/72 min

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=NVxpObacZuk

Rămâneți conectați la Astra Film Online.

 

×