x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Un documentar despre partidul neonazist grec Zori Aurii, disponibil de duminică pe internet în mai multe limbi

Un documentar despre partidul neonazist grec Zori Aurii, disponibil de duminică pe internet în mai multe limbi

21 Mai 2017   •   15:25
Un documentar despre partidul neonazist grec Zori Aurii, disponibil de duminică pe internet în mai multe limbi

Filmul documentar ''Golden Dawn: A Personal Affair'' (2016), regizat de jurnalista Angélique Kourounis, o incursiune pasionantă şi riscantă în interiorul partidului neonazist Chrysi Avgi (Zori Aurii), cotat al treilea de sondajele din Grecia, este disponibil de duminică pe internet în mai multe limbi, informează France Presse. 

Documentarul, prezentat din 2016 la o duzină de festivaluri europene şi americane, de multe ori recompensat, arată modul în care fostul grup disident a prosperat pe timp de criză, asigurându-şi permanent, din 2012, 17 sau 18 deputaţi din 300, şi o bază constantă de 7-8% din intenţiile de vot. 

Aceşti alegători par a fi mai sensibili la discursul de mândrie naţională al acestui partid, la distribuirea de alimente gratuite (doar grecilor, pentru a beneficia de acestea fiind necesar actul de identitate), decât descurajaţi de violenţa rasială şi de decorul partidului, în mod deschis inspirat de nazişti. 

Regizoarea, pentru care Zori aurii este mai degrabă ''o chestiune personală'' - ''soţul meu este evreu, unul din fiii mei este homosexual, un altul este anarhist iar eu sunt feministă de stânga, fiică de imigranţi'', după cum şi-a prezentat ea familia - a filmat documentarul pe parcursul mai multor ani. 

Angélique Kourounis a putut să pătrundă în sediul ultra-protejat al partidului sau la un cadru (de partid) care îşi expune cu mândrie exemplarele ''Mein Kampf'' şi o carte de Goebbels (Paul Joseph Goebbels, politician german şi ministrul propagandei publice în timpul regimului nazist). 

A asistat chiar la o reuniune a unei filiale, unde discuţiile păreau ciudat de moderate. Graţie unui microfon lăsat deschis, îşi dă seama curând însă că este o punere în scenă menită să prezinte o imagine avantajoasă formaţiunii. 

Cicatrici, membre rupte sau craniu deformat de lovituri, două victime, un afgan şi un pakistanez, aruncă o lumină mai crudă asupra realităţii. 

Realizatoarea subliniază, de asemenea, legăturile, chiar complicitatea, unei părţi a clerului ortodox şi a poliţiei cu formaţiunea Zori Aurii. 

După ce a ignorat mult timp atrocităţile, fostul guvern a reacţionat puternic la uciderea unui rapper grec de către un membru al Zori Aurii în septembrie 2013. 

Zeci de activişti şi toţi liderii partidului sunt judecaţi din aprilie 2015 pentru apartenenţă la o bandă criminală. Dar procesul trenează. 

În afară de festivaluri, documentarul de 90 de minute a fost proiectat de 170 de ori pentru grupuri şi asociaţii, şi curând va fi prezentat la Parlamentul European. 

Produs de omniatv, platformă online de informaţii politice şi sociale, documentarul este disponibil de sâmbătă seara pe goldendawnapersonalaffair.com, în greacă, franceză, engleză, iar de duminică în germană şi subtitrat în spaniolă, catalană, italiană şi cehă. Versiuni subtitrate în bască şi turcă sunt în curs de pregătire pentru lunile următoare.AGERPRES

×