Viaţă, moarte şi Mere roşii

Regizorul Alexandru Tatos ne-a oferit cu filmul său "Mere roşii" şansa de a arunca o privire, convingătoare şi lucidă, asupra unui mediu, respectiv cel medical, şi a câtorva oameni. Cu calităţi şi defecte, cu probleme, dar şi cu momente de graţie. Şi mai presus de toate ne-a dezvăluit un mare actor, Mircea Diaconu.

Alexandru Tatos, pe nedrept uitat de marele public, dar şi de colegii de breaslă, a fost iniţial atras de regia de teatru. Abia la 39 de ani a debutat cu un lungmetraj numit "Mere roşii" (1976). Încă de la acest prim pas şi-a câştigat un loc important, reconfirmându-şi valoarea cu "Rătăcire", "Duios Anastasia trecea", "Secvenţe" şi "Secretul armei... secrete". Fără a fi o capodoperă, "Mere roşii" a avut parte de scenariul lui Ion Baiesu, după nuvelă sa "38 de grade cu 2", aşternută pe hârtie ca urmare a unei lungi perioade petrecute în spital. "Mere roşii" este un film care nu se teme să privească realitatea în ochi, cinstit, fără fiţe.

Povestea aduce în prim-plan un doctor tânăr şi inflexibil, aflat în permanentă luptă cu indiferenţa şi ignoranţa semenilor săi, cu micimea lor sufletească, de fapt.

Acest doctor dintr-un oraş de provincie, acest băiat care împarte tuturor cu tandreţe mere roşii şi se antrenează dimineaţa ca un boxer profesionist, acel băiat îndrăgostit de o asistentă ce iubea la rândul ei un alt bărbat, acest june care îndrăzneşte să-şi facă meseria aşa cum crede el că trebuie şi nu aşa cum vrea şeful aduce la modul de a gândi cu de acum cunoscutului doctor House. Nu este la fel de arogant, nu şchioapătă, nu este cinic, mizantrop, nu este un om dificil, nici unul plin de păcate. Un singur lucru îi leagă, sunt medici străluciţi amândoi şi în felul lor iubesc oamenii la nebunie. Mai mult ca sigur că numai doctor House şi Mitică Irod, tânărul medic repartizat într-un spital de provincie, interpretat strălucit de Mircea Diaconu, ar fi stat noaptea până spre dimineaţă, frânţi de oboseală, năuciţi de febră, veghind la căpătâiul pacienţilor lor.

În cazul nostru, doctorul Mitică veghează asupra lui Gicu (Florin Zamfirescu), operat în disperare, cu furie, pentru că el este dovada dreptăţii doctorului. Situaţia e gravă, la fel de disperată ca şi cazul. O asemenea operaţie nu se putea face, în principiu, într-un spital de provincie, dar doctorul nostru nu era de acord cu acest lucru. Situaţia e gravă şi pentru doctor, şi pentru pacient. Dacă moare Gicu, s-a terminat o viaţă de om şi una de doctor. Doctorul transpiră, la fel şi noi, spectatorii. Suferă că Suzi, asistentă interpretată de Angela Stoenescu, nu-l iubeşte. Glasul autoritar al doctorului nostru intervine şi-i spune la un moment dat pacientului întins pe patul de spital: "Gicule, termină cu prostiile! Să nu-mi faci mie pe mortul aici, m-auzi, că te plesnesc...!". Un moment scurt, dar suficient să ne ofere un zâmbet, de ajuns să ne dăm seama că trebuie să fie bine. Căldura umană care reiese din personajele pe care le interpretează Mircea Diaconu te învăluie încă de la apariţia pe ecran. Se identifică firesc cu tine, spectatorul, are un amestec de naturaleţe şi măiestrie actoricească incredibile. Îl defineşte exigenţa atât faţă de sine, cât şi faţă de cei cu care colaborează. De asemenea, pe Carmen Galin nu ai cum să o treci cu vederea. Ea este aici fata cu merele, enigmatică, directă, ghiduşă, dar şi visătoare. Pentru ea nu există roluri mici.  

"Fiecare spectator care se ridică şi iese din sală călcă pe sufletul meu", obişnuia să spună Alexandru Tatos, care i-a dus scenariul filmului "Mere roşii" lui Mircea Diaconu la cazarmă, pentru că în 1973 acesta era în armată. Cunoscutul actor repeta rolul pe când făcea de pază la combustibil. A fost prins şi dus la comandant, care, atunci când a aflat că repetă pentru un rol, l-a lăsat să facă inclusiv practică pentru rol, la spital, la secţia chirurgie. Angela Stoenescu, asistenta de care se îndrăgosteşte personajul lui Diaconu în film, povestea că regizorul Tatos era introvertit şi vorbea extrem de puţin. În alte roluri mai pot fi văzuţi Mitică Popescu, Ernest Maftei, Ion Cojar, Emilia Dobrin şi Vasile Cosma.

Mulţumim doamnelor Ioana Bogdan, Georgeta Chira şi Anca Dragomir, TVR Media, pentru ajutorul oferit la realizarea acestui material

"Fiecare spectator care se ridică şi iese din sală calcă pe sufletul meu", obişnuia să spună Alexandru Tatos

Un soi de entuziasm
Alexandru Tatos s-a născut la Bucureşti la 9 martie 1937, în ziua sfinţilor Mucenici. La momentul premierei filmului, în 1976, Alexandru Tatos declară despre creaţia sa: "«Mere roşii» este un film cuminte, de început, cu o structură clasică. În acea perioadă - e vorba de anul 1975 - experienţa mea cinematografică, extrem de redusă, nu-mi permitea să evadez din standardele povestirii obişnuite. M-am preocupat intens, în primul rând, de problemele gramaticale ale profesiei. E drept, poate că filmul are un soi de entuziasm pe care nu l-am mai găsit ulterior. Am vrut să fie o poveste omenească şi cred că a ieşit că atare. Iar faptul că este «adevărat» nu-l consider un merit deosebit, ci o condiţie obligatorie. Nu mi-am propus să fac «Mere roşii» adevărat sau mai puţin adevărat. L-am făcut aşa cum am simţit"

O scurtă trecere prin lume  
Unul dintre cei mai importanţi cineaşti români, Alexandru Tatos, a realizat puţine filme, dar remarcabile prin discreţie şi autenticitate. Debutul său a însemnat unul dintre cele mai bune filme româneşti ale unui cinmatograf destul de sărac: "Mere roşii" (1976). Au urmat "Rătăcire" (1978), "Casa dintre câmpuri" (1979), "Duios Anastasia trecea" (1979), "Secvenţe" (1982), "Fructe de pădure" (1983), "Întunecare" (1985), "Secretul armei... secrete" (1988), "Cine are dreptate?" (1990). După 1990, publicarea jurnalului cineastului a dezvăluit luptă disperată pe care a dus-o cu forurile ideologice, încheindu-se cu imensă bucurie prilejuită de ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Alexandru Tatos a încetat însă din viaţă la 31 ianuarie 1990, din cauza unei boli incurabile, la numai 53 de ani.