Filmul atinge un subiect extrem de sensibil, o fată de 15 ani se îndrăgosteşte de băiatul greşit, are parte de prima ei experienţă sexuală, ulterior este părăsită, iar în finalul filmului este violată. Pelicula e construită în jurul adolescentei şi adolescenţei, ca o radiografie a vârstei în zilele noastre.
Filmul e însoţit și de o campanie de conștientizare şi sensibilizare a tinerilor, în ideea că trebuie să facă alegeri conştiente, trebuie să se informeze şi să se autoeduce.
„Lumea e a mea” este un film colorat și amar, viu și strident, despre revolta inutilă a unei generații pentru care noto¬rietatea se măsoară în vizualizări pe youtube și like-uri pe Facebook.
Filmul lui Nicolae Constantin Tănase, produs de Tudor Giurgiu, a câștigat anul acesta Trofeul Anonimul, la secţiunea Lungmetraj, a primit Premiul pentru debut la TIFF și o menţiune specială în competiţia East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary.