Cineastul american Woody Allen şi-a exprimat sprijinul pentru mişcarea online de conştientizare a hărţuirii şi abuzului sexual #Metoo şi consideră că ar putea fi o "muză" masculină, apreciind ca exemplară propria atitudine de-a lungul întregii sale cariere, informează AFP.
Într-un interviu acordat la New York postului de televiziune argentinian Canal 13, Woody Allen a apreciat că este "bine să-i expunem" pe autorii agresiunilor sexuale, "bărbaţi acuzaţi de abuzuri de către 20, 50, sau 100 de femei".
"Eu nu am fost acuzat decât de o singură femeie, în cadrul unui scandal de custodie a copiilor, care a făcut obiectul unei anchete şi acuzaţia s-a dovedit a fi falsă. Eu am fost târât în mocirlă alături de aceşti oameni. Sunt un fervent susţinător al mişcării #Metoo", a declarat celebrul regizor.
Woody Allen, 82 de ani, se referă la acuzaţiile de abuz asupra fiicei sale adoptive, Dylan Farrow, clasată fără urmări în justiţie, un scandal care a reapărut în ianuarie în cursul unui interviu televizat al tinerei femei care şi-a reiterat acuzaţia.
Realizatorul newyorkez afirmă încă o dată că a fost acuzat pe "nedrept". "Mă simt prost să fiu acuzat de un lucru teribil", se apără el.
"Ar trebui să fiu cap de afiş al mişcării #Metoo. Am lucrat în cinematografie timp de 50 de ani, am lucrat cu sute de actriţe şi nici măcar una singură nu a sugerat nici cea mai mică aluzie deplasată", spune el.
El subliniază de asemenea în interviu că, la filmări, femeile care au lucrat în spatele camerelor erau plătite la fel ca bărbaţii.
Dylan Farrow îl acuză pe Woody Allen că ar fi abuzat de ea sexual în august 1992, în timp ce ea era în vârstă de 7 ani. Urmărirea penală împotriva regizorului a fost abandonată după două anchete separate desfăşurate la vremea respectivă timp de mai multe luni. AGERPRES