Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Afirmat alături de «generația Labiș» (poet al cărui «scutier» a fost, ca și Florin Mugur și alții, înainte de a se apropia de Nichita Stănescu), Gheorghe Tomozei a trecut prin vămile anilor ’50 plătindu-și obștescul tribut la «Tânărul scriitor», la Școala de Literatură «Mihai Eminescu» și - editorial - cu baladele din «Pasărea albastră» și altele (serafic-jubilatoriile «Vârsta sărutului», «Noapte de echinox»)”, remarca istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii închinate înflăcăratului poet Gheorghe Tomozei. Facem loc, în continuare, crochiului profesorului Cernat: „Ulterior Tomozei devine redactor la «Gazeta literară», «Luceafărul», «Argeș» (unde a gestionat o rubrică de poezie), iar după 1990 - la «Literatorul», opțiune care i-a atras destule antipatii politice. A fost căsătorit cu poeta Cleopatra Lorințiu; fiul lor, Maximilian, e fotograf la Paris”.
De la lirismul patriotic la serafismul sentimental
Mai departe: „Lui Labiș, pe care l-a editat, i-a dedicat și câteva volume («Moartea unui poet», «Urmele poetului Labiș»), iar cu Nichita Stănescu a scris și în colaborare («Carte de citire, carte de iubire»). Ca și mai modeștii Al. Andrițoiu, Virgil Carianopol, Tiberiu Utan sau mai vârstnicii Radu Cârneci și Aurel Rău, Gheorghe Tomozei s-a ilustrat ca un bun poet manierist, de atelier, adaptat vremurilor, cu o disponibilitate derutantă”. Aprofundat: „Poezia lui, inegală, a fost un loc geometric al liricii anilor ’50-’70: regăsim în ea mai toate ingredientele epocii: de la baladism, bucolism și neo-tradiționalism (de la Ion Pillat la Ion Horea) la poezia ludică și fantezistă (de la Topârceanu la Prevert și Queneau), de la lirismul patriotico-apologetic și cel blagian la serafismul sentimental, intimismul livresc și notațiile reflexiv-existențiale”.
Zâmbete și fuziuni fericite
Citește pe Antena3.ro
Nu în ultimul rând: „Efuziunile pe noua linie a patriotismului liric ceaușist din «Negru Vodă» (1974), «Țara lui Făt Frumos» (1976), «Poema Patriei» (1977), «Peregrin valah» (1978) ș.a. stârnesc azi zâmbete. În schimb, «Toamnă cu iepuri» (1970), «Mașinării romantice» (1973), «Ierbar de nervi» (1978), «Ninive» (1982), «Prea târziu, prea devreme» (1984), «Catalogul corăbiilor» (1987), «Biblioteci fericite» (1994) ș.a. sunt volume în care atmosfera, fantezia și reflexivitatea fuzionează adeseori optim”. Mai mult: „«Tom» rămâne, înainte de orice, un artizan grațios, un caligraf și un miniaturist decorativ (a experimentat, pe urmele lui Ion Pillat, și poemele într-un vers). A scris, ca și alți poeți ai epocii, o agreabilă literatură pentru copii. Grația copilăros-fantezistă se află la ea acasă în «Războiul de treizeci de ani dintre dulăi și motani» (1974) sau «Carte de motanică» (1985), incidental în prozopoeme și însemnările de călătorie”.
Colecționar de obiecte artistice rare
În loc de concluzie: „Un personaj al său - «Puf pufos» - a fost, cândva, vedetă la emisiunile pentru cei mici. Un volum aparte din prea bogata sa producție editorială e Atlantis (1971), în care mitologia personală e bântuită de eroi livrești ai copilăriei și adolescenței (Tom Sawyer, Sindbad Marinarul, Căpitanul Nemo etc.). Tomozei a fost, se spune, și un mare colecționar de obiecte artistice rare”.
„Nichita şi Tom, pe o margine de stea”
Într-o evocare tulburătoare (găzduită de publicația „Ecart” şi reluată în cartea de evocări şi interviuri „O lumină suplimentară”, 1999), scriitoarea Cleopatra Lorințiu, soția poetului Gheorghe Tomozei, dezvăluia: „La câţiva ani după Revoluţie, în apropierea unui 13 decembrie, trist, păcătos de deprimant, l-am auzit pe Tom rostind, alb, aproape fără ton, aproape fără interogaţie, sieşi oarecum: «Ce-ar fi făcut Nichita, acum?». Cred că asta se petrecea după apariţia unei serii de articole «dure» în care erau «executaţi» pe rând Arghezi, Sadoveanu, Eminescu, Labiş. «Execuţii» publice, cam ca ale unei armate de ocupaţie. Tom se gândea probabil la «execuţia» memoriei lui Nichita, ea s-a produs ticălos, infam, grosier, o explozie de puroi de cuvinte fără de cuvinte, fără legătură cu ideea de critic, doar un lung şir de complexe şi resentimente”.
Decoraţie pe vremea lui Ceauşescu
În completare: „(În această vară, la foarte puţin timp după moartea lui Gheorghe Tomozei, prinţul Tom cum îl alintă Nichita, am asistat şi la «execuţia» lui - acuzat de «asasinat moral», evident al lui Labiş, asta după ce o viaţă i-a dedicat timpul şi talentul lui, îngrijindu-i opera, memoria, imaginea). Așadar ce-ar fi făcut Nichita acum sau altfel spus, ar fi putut el oare fi instanţa poetică majoră, capabilă să împiedice o derivă, vreo derivă, deriva însăşi?”. Și răspunsul: „Cred că Nichita ar fi murit de inimă rea de-o mie de ori văzând bătaia de joc, insolenţa, kitsch-ul vieţii publice, jurămintele mincinoase şi sărutarea tălpilor făcute cu pompă mare şi televiziune la scară. Ocupaţi cu ei înșiși, cu «imaginea», cu obsesia de-a îndeplini orice dorinţă a «prinţesei mofturoase», poate, poate îi intră-n graţie, poate, poate îi sărută mânuşiţele, ocupaţi să piardă averea ţării pentr-un împrumut mititel cât un degeţel, ocupaţi cu sciziunile şi sciziparităţile, guvernanţii de azi nu l-ar fi băgat în seamă pe Nichita, ba chiar ar fi considerat că e niţel pătat, primise și-o decoraţie pe vremea lui Ceauşescu…”.
În vântul politicii
„Dovada că aşa e - consemna Cleopatra Lorințiu - o reprezintă chiar felul în care s-au purtat cu Gheorghe Tomozei. Ultimii ani, Tom i-a trăit deznădăjduitor, încăpăţânându-se să trăiască, să supravieţuiască, luptându-se cu morile de vânt, colindând birourile cu birotică de lux ca un tânăr debutant cu dosărelele sub braţ, scriind oferte graţioase de-a căror umilinţă suferea imens, cerând un sprijin, un ajutor, o pârghie de salvare pentru scriitor. Ea nu a apărut, fiindcă după măreţele alegeri din noiembrie anul trecut, s-a trecut cu viteză astronomică la epurări şi categorisiri liste”. Apoi: „Asta e, Tom nu era pe lista bună, nu se dăduse-n vânt după politici, nici după Piaţa Universităţii, nu era nici monarhist, nici ţărănist, nu era nici cu Alianţa, nici măcar liberal, n-avea gaşcă protectoare, mai toţi prietenii erau înşiraţi la Bellu și Străuleşti II. A urmat deci ce era de aşteptat - cărţile s-au oprit, n-au mai căpătat nici o para, unele s-au «rătăcit» prin edituri, omul Tomozei a supravieţuit el ce-a supravieţuit cu o treime din salariul femeii de serviciu şi gata. Sfârşitul. Pentru el nu s-a găsit un loc nici măcar în cimitir, la Bellu. Uite că Raiul a fost mai îngăduitor şi l-a primit”.
Cartea nenăscută a prieteniei
„Am în faţă câteva dosare doldora de semne - mai menționa scriitoarea Cleopatra Lorințiu în evocarea dedicată unei prietenii (poetice) legendare. Scrise de Nichita şi trimise lui Tom. Scrise de Tom şi trimise lui Nichita. Risipite de Nichita pe foi zburătoare, pe şerveţele şi plicuri întoarse, colecţionate de Tom cu meticulozitatea lui proverbială, celebră, disperată, în ideea că, odată, cineva, îndrăgostit de scrisul lor, de ce-au făcut şi ce-au gândit, de forma lor de prietenie poetică va alcătui cartea. Carte a unei prietenii, a unei epoci literare”. Chiar, s-o încumeta cineva să alcătuiască această carte?
13 invers
„Mi-am întruchipat, în singurătate, propria mea formă de evocare. A lui Nichita. A lui Tom. A prietenilor lor - mai evidenția Cleo Lorințiu. Nichita, stins pe 13 decembrie. Tom avea să moară într-o zi de 31, acelaşi treisprezece, inversat, dar 31 martie, straniu, ziua de naştere a lui Nichita. Soarta jucându-se astfel, într-un anume fel, cu cifrele vieţii și morţii şi făcându-ne să ne gândim un strop la nemurire”.
87 de ani s-au împlinit pe 29 aprilie 2023 de la nașterea poetului Gheorghe Tomozei
„«Tom» rămâne, înainte de orice, un artizan grațios, un caligraf și un miniaturist decorativ”, Paul Cernat, critic literar
„Tom nu se dăduse-n vânt după politici, nici după Piaţa Universităţii, nu era nici monarhist, nici ţărănist, n-avea gaşcă protectoare, mai toţi prietenii erau înşiraţi la Bellu și Străuleşti II”, Cleopatra Lorințiu, fosta soție a poetului
„Omul Tomozei a supravieţuit el ce-a supravieţuit cu o treime din salariul femeii de serviciu şi gata. Sfârşitul”, Cleopatra Lorințiu
