Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Politica agresivă pro-prusacă, disprețul cu care-i trata pe nobilii ruși, comportamentul excentric, deviant de multe ori, și chiar faptul că abia reușea să articuleze cuvintele în limba rusă au contribuit, fără îndoială, la domnia extrem de scurtă a acestui ciudat cocoțat pe tronul celei mai întinse împărății din lume. Dar ce s-a întâmplat în ziua de sâmbătă, 6 iulie 1762? A fost Petru al III-lea, monarhul răsturnat din fruntea statului chiar de soția sa, Ecaterina a II-a, asasinat sau a fost mai degrabă victima unui accident mortal, rezultat nefast al unei beții scăpate de sub control? Adevărul nu-l vom afla probabil niciodată, dar merită reconstituit cadrul acestei enigme și lansate ipoteze noi.
Captiv în casa de piatră
Ținut în captivitate în Rusia, pe o moșie izolată, dar plăcută, Ropșa, Petru al III-lea era păzit de Alexei Orlov - ofițer cu un rol crucial în lovitura de stat instrumentată împotriva împăratului -, alături de alți trei ofițeri și o sută de soldați. Nu că ar fi avut cine să-l salveze pe nătângul fost suveran. „Să-i faceți viața cât mai plăcută și să-i puneți la dispoziție tot ce-și dorește!”, le-a ordonat împărăteasa Ecaterina a II-a, soția prizonierului. Ajuns la Ropșa, ghinionistul principe a fost încuiat într-o cameră de la parterul casei de piatră ridicată în vremea lui Petru cel Mare. Nu a avut parte de plimbări în jurul lacului, nici măcar de o ieșire la aer, pe terasă.
Citește pe Antena3.ro
Diaree acută și o migrenă-bombă
„Marți, în a treia zi de prizonierat, se îmbolnăvi de diaree acută. Miercuri seară îl apucă o migrenă atât de cumplită, încât a fost nevoie să fie adus medicul său german, doctorul Luders, de la Sankt Petersburg, aflat la 23 de kilometri distanță. Joi, mai chemară un medic. Amândoi, de comun acord, declarară că starea pacientului s-a ameliorat, nedorind, de fapt, să împartă detenția cu el”, nota istoricul Robert K. Massie („Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei”, Editura ALL, 2018) în încercarea de a contura ultimele zile din existența acestui prinț neiubit de nimeni.
Un valet răpit
Mai departe, vom da curs reconstituirii lui Robert Massie: „Sâmbătă dimineață, în cea de-a șaptea zi de captivitate, în vreme ce prizonierul încă dormea, valetul lui francez, Bresson, care avea voie să se plimbe prin parc, fusese prins, imobilizat, urcat într-o trăsură și răpit. Petru nu află nimic despre acest eveniment. La ora două, el primi invitația să ia prânzul alături de Alexei Orlov, locotenentul Bariatinski și de alți ofițeri”. De aici înainte, nimic clar n-a răzbătut peste veacuri. Se poate contura, în schimb, un scenariu, pe baza mărturiilor și a cercetărilor ulterioare. În aceeași zi, la șase seara, un călăreț avea să plece în goană spre Sankt Petersburg pentru a-i înmâna Ecaterinei un bilet de la Alexei Orlov. „Era scris în limba rusă, pe o foaie de hârtie murdară. Părea compus de un om beat sau înfricoșat. Sau și una, și alta”, aprecia istoricul Robert K. Massie.
Moartea vine la prânz
Dar ce conținea acest răvaș disperat? „Mămucă - se tânguia Orlov - țarină îndurătoare, suverană atotputernică, cum v-aș putea explica ori descrie ce s-a întâmplat? Vă va fi greu să dați crezare spuselor umilului vostru servitor, dar vă jur pe ce am mai sfânt că e purul adevăr, Matușka. Sunt pregătit să înfrunt moartea, dar nu știu cum s-a ajuns la așa ceva”. La ce se referea mai exact Alexei Orlov, chipeșul ofițer care visa s-o strângă în brațe pe însăși împărăteasa? „Suntem pierduți dacă nu aveți milă de noi. S-a dus, Matușka, a pierit. Niciunul dintre noi nu a dorit asta. (...) Și totuși, s-a întâmplat. Eram cu toții la masă, când el s-a luat la harță cu prințul Bariatinski. A murit înainte să apucăm să intervenim. Nici noi nu știm ce-am făcut. Dar suntem deopotrivă vinovați și ne merităm moartea...”.
Sugrumat cu o eșarfă?
Ce se întâmplase? Aceasta este întrebarea care nu și-a găsit încă un răspuns dovedit cu probe incontestabile. Istoricul Robert K. Massie a schițat următorul scenariu: „Sâmbătă, 6 iulie, la masă, s-a consumat băutură din belșug. Ofițerii erau mai mult ca sigur nemulțumiți că în loc să sărbătorească la Sankt Petersburg, alături de Ecaterina, detronarea unui ticălos infam, erau în schimb condamnați să-l păzească. Apoi, fie pentru că așa plănuiseră, fie pentru că discuțiile scăpaseră, brusc, de sub control, mesenii s-au năpustit asupra lui Petru încercând să-l sufoce. Probabil prizonierul s-a zbătut, a scăpat, a fost prins din nou, imobilizat și strangulat cu o eșarfă”. Așa să fi fost? Urmele de pe gâtul cadavrului ar indica posibilitatea unui deces cauzat de strangulare. Oricare o fi fost adevărul, fie că moartea lui Petru al III-lea fusese un simplu accident ori uneltită de ofițeri, Ecaterina nu pare să fi avut vreo implicare în poveste.
O „colică” i-a venit de hac
„Dar nici n-a fost întru totul nevinovată - opina biograful ei. Își lăsase soțul sub supravegherea lui Alexei Orlov, deși cunoștea firea nemiloasă a acestuia și ura pe care i-o purta lui Petru”. Până la urmă, Ecaterina a II-a a prezentat decesul împăratului ca pe o tragedie medicală. Ordonă o autopsie, pentru a verifica dacă Petru al III-lea nu fusese cumva otrăvit - deși știa că nu aceasta fusese cauza morții -, și, după ce medicii stabiliră că fostul suveran decedase din cauza unei crize hemoroidale (o „colică!”) care-i afectase ulterior creierul și declanșase un atac de apoplexie, cazul fu închis. De altfel, nimeni nu era dispus să conteste această concluzie. Odată înlăturat de pe tron, Petru al III-lea a mai supraviețuit doar șapte zile.
Răvașe contrafăcute?
O posibilă justificare a asasinării lui Petru al III-lea de către Ecaterina este conținutul unei scrisori compuse de împărăteasă la două săptămâni de la moartea soțului: „Petru și-a pierdut și ultima fărâmă de rațiune. A vrut să-și schimbe religia, să desființeze Gărzile, să se însoare cu Elisabeta Voronțova și să mă arunce în închisoare”.
Occidentul a „văzut” un asasinat politic
Vestea morții împăratului Rusiei, Petru al III-lea, a făcut înconjurul Europei. Majoritatea statelor din Vest o considerau vinovată pe „epistoliera” Ecaterina, iar ziarele aveau să scrie despre o întoarcere la regimul lui Ivan cel Groaznic. O altă scrisoare, de data aceasta semnată de Petru al III-lea și expediată, chipurile, Ecaterinei, a dat și mai mult apă la moară suspiciunilor: „Eu, Petru, de bunăvoie și nesilit de nimeni, declar solemn, nu doar întregului Imperiu Rus, ci și întregii lumi, că renunț definitiv la tronul Rusiei acum și până la sfârșitul zilelor. Jur în fața lui Dumnezeu că nu voi încerca să-l recâștig”. Ciudat, nu? Cine dă cu piciorul, nitam-nisam, la un asemenea privilegiu, la o viață de huzur?
34 de ani avea Petru al III-lea în momentul morții
„Să-i faceți viața cât mai plăcută și să-i puneți la dispoziție tot ce-și dorește!”, Ecaterina a II-a, ordin pentru temnicerii țarului Petru al III-lea
„Eram cu toții la masă, când el s-a luat la harță cu prințul Bariatinski. A murit înainte să apucăm să intervenim. Nici noi nu știm ce-am făcut”, Alexei Orlov, presupus asasin al țarului
„Mesenii s-au năpustit asupra lui Petru încercând să-l sufoce. Probabil prizonierul s-a zbătut, a scăpat, a fost prins din nou, imobilizat și strangulat cu o eșarfă”, Robert K. Massie, istoric
34 de ani a domnit Ecaterina a II-a a Rusiei (1762-1796), după moartea prematură a soțului, Petru al III-lea
