Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„«Antimodern» paradoxal până la reacționarism germano-balcanic, admiratorul lui Mallarmé și Poe a fost un maniac al rigorilor rimei și eufoniilor, dar și al torsionării versurilor până la sintaxe imposibile, savant fracturate. Muzica orfică a sferelor și hiperspațiilor barbiene e plasabilă undeva între jazz și incantațiile glaciale made in Cocteau twins. Campion al modernismului înalt, abstract și «hermetic» autohton, format la școala lui Macedonski, dar lansat la cenaclul lui Lovinescu, Ion Barbu era în același timp un erotoman eteroman învederat, ale cărui poeme ludice figurau, uneori, ca editoriale în Contimporanul amicului Ion Vinea (cu care a șeruit-o nonșalant - și printre altele - pe exotica Josephine Baker)”, evidenția criticul și istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii extraordinare rezervate autorului volumelor „După melci” (1921) și „Joc secund” (1930).
În contra liricii leneșe
Facem loc, în continuare, tușelor fine: „Când, din motive de sănătate, a renunțat la narcotice, Ion Barbu s-a reprofilat pe cafea. Îl prefer mai ales în ipostazele de baladist (Riga Cripto și Lapona Enigel e o bijuterie) și de poet balcanic ridicat la puterile unui intelect într-adevăr «select». A combătut «poezia leneșă», dar a produs câteva capodopere hiperafective - După melci, Domnișoara Hus, Selim, Isarlîk, fără a mai vorbi de In memoriam, dedicat câinelui Fox (Ion Barbu rămâne, probabil, cel mai pasionat iubitor de câini din literatura română; câinii l-ar fi încontrat și cu Arghezi, pe care l-a porcăit sclipitor)”.
Origini armene sau rădăcini rome?
Mai de(o)parte: „Proza sa publicistică și epistolară e doldora de idei contondente și potrete memorabile, bașca o eseistică matematică first class. Apropo de «balcanism» (categorie stigmatizată de occidentali și pe care Ion Barbu a reabilitat-o primul la noi, via Anton Pann și Nastratin Hogea): unii i-au atribuit origini armene, alții, mai bine informați se pare, rădăcini rome. A oscilat între geometrie și poezie ca între cele două vechi capitale ale Munteniei: Câmpulung Muscel (unde s-a născut) și Bucureștiul (unde a murit), dar și ca între Septentrionul gândirii și Isarlîk-ul simțirii. A transformat Craii de Curtea-Veche a lui Mateiu Caragiale în blazon, dar, nu știu de ce, nu s-a bucurat de simpatia «primului și ultimului Caragiale»”.
Un copac prăbușit
Mai mult: „La matematicile lui nu mă pricep, dar am citit cu delicii ce au scris despre Mandics Gyorgy, Solomon Marcus și Bogdan Suceavă. Într-o carte de memorii cam discutabilă, Gerda Barbilian - fiică a unui medic german care l-ar fi ajutat să se trateze psihiatric pe narcomanul neconsolat după pictorița Helga - spunea că la moartea soțului răpus în 1961 de ciroză un copac din curte s-ar fi prăbușit peste mormântul câinilor săi”.
Slăviți fie Craii și Caragiale (tatăl și fiul)!
Și pentru că tot am adus vorba despre „Craii…” lui Mateiu din stirpea Caragiale, primiți și laudele iscodite de mintea matematicianului-poet Ion Barbu: „Necuvenită cinste! Astăzi prostescul nostru scris se căftănește. Un om ciudat și destoinic, din misterioasele neamuri din miazăzi, vine să-l uimească cu foarte scumpe daruri. Bucureșteni, raiale, salutar bătute de părintele acestui om, la singurele voastre părți simțitoare pentru păcatele de somn, prostie și îmbuibare, nu purtați vrăjmășie fiului!”
Bucurie din mila scrisului
După osanalele închinate tatălui (Ion Luca), urmează cele dedicate fiului (ce se închipuia aristocrat de viță veche): „Negația celui dintâi trebuia, pentru ca fapta omului de astăzi să se înalțe în toată cuviința. E timp să vă bucurați din mila scrisului său. Un act de mare iubire și domnească dărnicie răscumpără cetatea voastră din păcatele grele și vechi. Veți ști de azi înainte să dezgropați învățături mai limpezi bătrânelor ei ziduri. (...) Niciodată piatra nu va da Bucureștiului un sfert din strălucirea marilor cetăți din Apus. Civilizația noastră e sortită să rămână în virtual și interior. Neputând clădi în afară (e și prea târziu și prea zadarnic pentru aceasta), în inimile noastre se cade să întemeiem (...). Iată sensul Cetății voastre lămurind din Craii de Curtea-Veche”.
De scârbă și de spaimă
Încheierea: „Și, astfel, v-am arătat pentru ce trebuie iubită această carte. (...) E prima dată în literatura noastră și a doua oară poate în literatura universală (cazul lui Dostoievski, mai complex, trebuind cercetat cu altă grije) când natura planetară se substituie naturei biologice, sociale ori simplu umane, a eroului de roman obișnuit. Cu toată fața lor pământească, cei trei Crai sunt numai în al doilea rând oameni, dar în primul: axe universale. Iar numele plutonian al lui Pirgu e de scârbă și de spaimă. De aceea, Craii de Curtea-Veche părăsește raftul cărților pieritoare pentru a se așeza între Scripturi. Nu cunosc medițatie mai gravă asupra ticluirii și aventurii Ființei ca această carte de înțelepciune, pe care un act de discreție și gust o disimulează sub grele catifele de pitoresc oriental.” (Ion Barbu, „Răsăritul crailor”)
Tendințe (opuse): rigoare științifică și ambiguitate lirică
Câteva considerații ale unuia dintre studenții lui Dan Barbilian/Ion Barbu, matematicianul umanist Solomon Marcus: „După Omar Khayyam, istoria culturii nu cunoaște decât un singur exemplu de creator de înaltă valoare în fiecare dintre cele două domenii-rege ale cunoașterii, poezia și matematica. Acesta este poetul Ion Barbu, cunoscut ca matematician sub numele de Dan Barbilian”. Sau: „Cine oare va demonta acest mecanism alcătuit din piese atât de fine și eterogene, care este limbajul textelor matematice ale lui Barbilian, pentru a explica în ce fel anume interferează la el și ajung la o coexistență armonioasă două tendințe atât de opuse ale limbajului uman cum sunt tendința spre rigoarea științifică și tendința spre ambiguitatea lirică? Ceea ce căuta Barbilian nu era cuvântul rar, ci cuvântul adecvat, și, în același timp, proaspăt, care să facă imagine. Căuta? Ajungea la el în mod firesc, fără efort”.
Domeniu nou: lingvistica algebrică
Pe același fir: „Bănuia oare Barbilian (în 1943 - n.r.) că anticipa, împreună cu Hilbert, un domeniu nou de aplicare a matematicii, acela al lingvisticii algebrice? Într-adevăr, unul dintre creatorii lingvisticii algebrice, Noam Chomsky, s-a inspirat, în elaborarea conceptului său de gramatică generativă, din teoria sistemelor formale, așa cum a fost ea inițiată de către Hilbert”.
O probă a măiestriei lirice marca Ion Barbu:
Păunul
Se ploconea, răsăritean și moale,
Mălai din mâna ta să ciugulească.
Albastru pâlpâia și cald, în poale,
Ca pânzele alcoolului în ceașcă.
Pe butură, nebunul tău cu scufă
Ochi inegali grozav de triști rotea,
Și mâna ți-a sucit, cum storci o rufă,
Și-a rupt și gâtul păsării, care bătea.
Oportunism politic
Anii ’40 l-au prins pe Ion Barbu poet consacrat și profesor în goană după recunoaștere. S-a speculat că a simpatizat cu Garda de Fier - l-a preamărit în versuri pe Corneliu Zelea Codreanu, ba chiar a compus o poezie special pentru Hitler! - tocmai pentru a căpăta mai repede catedra de Algebră la Facultatea de Științe din cadrul Universității București. Mit sau adevăr, cert e că în 1943 Dan Barbilian era învestit profesor titular aici. Matematicianul poet s-a stins din viață în vara anului 1961, 11 august, din cauza unei ciroze galopante. Avea doar 66 de ani. Ce risipă...
129 de ani se vor fi împlinit pe 18 martie 2024 de la nașterea poetului matematician Ion Barbu/ Dan Barbilian
„«Antimodern» paradoxal până la reacționarism germano-balcanic, admiratorul lui Mallarmé și Poe a fost un maniac al rigorilor rimei și eufoniilor, dar și al torsionării versurilor până la sintaxe imposibile, savant fracturate.”, Paul Cernat, istoric literar
„Ion Barbu a oscilat între geometrie și poezie ca între cele două vechi capitale ale Munteniei: Câmpulung Muscel (unde s-a născut) și Bucureștiul (unde a murit).”, Paul Cernat
„Civilizația noastră e sortită să rămână în virtual și interior. Neputând clădi în afară (e și prea târziu și prea zadarnic pentru aceasta), în inimile noastre se cade să întemeiem.”, Ion Barbu, matematician și poet
„Proza sa publicistică și epistolară e doldora de idei contondente și portrete memorabile, bașca o eseistică matematică first class.”, Paul Cernat
