Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Pe 14 martie 1854 s-a născut la București, dintr-un tată ofițer cu rădăcini macedonene și ruse și o mamă descendentă din boieri olteni, Alexandru Macedonski. După absolvirea unui colegiu din Craiova, face escapade boeme prin Europa (la Viena l-ar fi cunoscut pe Eminescu), iar în 1872 debutează editorial cu volumul de versuri post-pașoptiste Prima verba. În revista Ghimpele, junele Caragiale îl ironizează pe cel care se credea descendent din nobili litvani (o va face toată viața; în replică, „Macabronski” va alimenta scandalul de plagiat intentat autorului Năpastei)”, evoca istoricul Paul Cernat în prologul unui crochiu închinat poetului rozelor.
Închis la Văcărești pentru lezmajestate
Facem loc, în continuare, minibiografiei legate în cuvinte (bine) alese: „Înscris la liberali, Macedonski scoate ziarul Oltul, iar în 1875 e închis trei luni la Văcărești pentru lezmajestate. Redactor la Stindardul (alături de Pantazi Ghica), publică primele proze și încercări dramatice (Gemenii) și se împrietenește cu Bonifaciu Florescu (fiul nelegitim al lui Nicolae Bălcescu). În 1878, elogia la Ateneu poemul Epigonii; după ce intră în conflict din motive antiruse cu liberalii în Războiul de Independență și colaborează la ziarul conservator Timpul, atacurile lui Eminescu în contra afacerilor de corupție pe care le-ar fi patronat ca prefect de Silistra îi transformă în dușmani pe viață”.
Idilă pe Insula Șerpilor
În completare: „Iar după epigrama din 1883 («un ins pretins poet…»), Alexandru Macedonski va fi stigmatizat public (primul care-l va reabilita e discipolul Tudor Vianu, după 1930; consacrarea târzie va fi marcată prin monografiile lui Adrian Marino). În 1879, vizitând vestigiile latine de la Cochirleni, compune vibrantul Hinov, printre primele poeme moderne europene în vers alb. Ca administrator la Sulina, despre care scrie o proză fantastă, trăiește o idilă pe Insula Șerpilor, transfigurată în flamboyantul roman liric Thalassa (1916, cu varianta franceză Le calvaire du feu, 1906), proză erotic style în genul lui d’Annunzio”.
Șase copii cu Ana (Rallet)
„Revista Literatorul, scoasă în 1880 ca alternativă polemică la Convorbiri literare, va apărea cu întreruperi până în anul morții poetului, și va lansa multe glorii: de la Duiliu Zamfirescu la floarea modernismului nostru interbelic - a urmat profesorul Paul Cernat. Revista-satelit Liga ortodoxă (1896) a găzduit debutul adolescenților Arghezi și Galaction. Căsătorit cu Ana Rallet, cu care are șase copii (între care scriitorul Pavel Macedonski, pictorul Dimitrie, Anna, devenită soția scriitorului Mihail Celarianu și extravagantul Nikita), e stipendiat de Al. Bogdan-Pitești, care i-a prefațat și promovat la Paris, fără succes, volumul de versuri franțuzești Bronzes (1898)”.
Pietre prețioase (false) pentru fideli
Mai departe: „Certat cu ortodoxia, Alexandru a cochetat cu misticismul catolic, teosofia, hermetismul, ocultismul și teoriile metempsihotice. A participat, în 1896, la o mare cursă de biciclete pe ruta București-Brașov. Cenaclul Literatorului, în care amfitrionul sărac își recompensa fidelii cu pietre prețioase false, e un echivalent al celui patronat de germanul Stefan George. Prin acțiunea polemică și articolele de direcție, a schimbat paradigma literară consacrată de Junimea în favoarea unui modernism francofil, de sorginte pașoptistă, revendicat de la Heliade și Bolintineanu”.
Jubilatoriu și morbid
„Macedonski - a mai evidențiat Paul Cernat - a teoretizat «poezia viitorului» ca niciun critic. Singur contra tuturor, hidalgo-ul cu monoclu și mustăți daliniene a încercat să se promoveze la Paris; s-a aflat în avangarda simbolismului ca redactor la revista belgiană La Wallonie (1885) a lui Albert Mockel și va impune, în România, «arta pentru artă» prin traduceri de postromantici, parnasieni și simboliști decadenți (de la Baudelaire la Rene Ghil). Eclecticul volum Excelsior (1895), e de referință. Înainte de Arghezi, Psalmii sunt un reper în istoria modernă autohtonă a genului, iar ciclul Nopților, inspirat de Musset, conține o capodoperă a poeziei noastre - utopia idealist-himerică Noapte de decemvrie, și piese de excelență între care jubilatoria Noapte de mai și morbid-sociala Noapte de noiembrie, citită fără succes la Junimea”.
Frustrările unui eu hipertrofic
În plus: „Experimentalist naiv în poeme «instrumentaliste», Macedonski reușește (ca Alecsandri, cu care a polemizat) în armoniile exotice (Guzla). Occidentalistul novator convinge în poemele orientale, cu fantasme arabe și chino-japoneze. Poezia socială, energetică, exprimă frustrările unui eu hipertrofic. Abia în 1912 tinerii emuli Ion Pillat și Horia Furtună îi vor edita o nouă culegere: Flori sacre, cu versuri vechi. Dramaturgia, bizară, convinge în tragedia testamentară Moartea lui Dante Alighieri, iar povestirile din Cartea de aur (1902) frapează prin varietate: feerice (Palatul de cleștar), satirice (Între cotețe, Nicu Dereanu), futuriste, retro... Casa cu no 6 e o natură moartă paseistă, în stil Bassarabescu, iar idila rustică Soare și grâu pare o uvertură la Sultănica lui Delavrancea. SF-ul e accesat în Oceania-Pacific-Dreadnougth, unde anticipează televiziunea”. Complex literat, nu?
Respins de Academie pentru afinitățile progermane
Pasionat de inventică și astronomie, Alexandru Macedonski a compus în 1911 un insolit scenariu de film mut de export: Cum să devii bogat și influent. Colaborator la revista italiană Poesia, alături de Marinetti, a fost găzduit, în 1912, și la revista Simbolul de Vinea & Co. În Primul Război Mondial, francofilul devine (ca și Arghezi) susținător al Puterilor Centrale. Va fi penalizat după 1918, când O. Densușianu își retrage cererea de primire a sa în Academia Română. «Poetul rozelor» moare pe 24 noiembrie 1920 la București (de uremie), după ce inspiră «parfum de roze» adus de Nikita, iar procesiunea funerară are loc pe traseul anticipat în Noaptea de noiembrie”.
Patru generații în așteptarea gloriei
Ultima acuarelă: „Gloria celui care, altfel decât adversarul său Eminescu, a schimbat, împotriva curentului dominant autohton, istoria modernă a poeziei românești, a mai avut însă ceva de așteptat - nu chiar patru generații, cum prezisese în Epigraf, dar orișcât, la cât de incomod a fost și la câți dușmani a avut...”
Noaptea de noiembrie (fragment)
Deunăzi către ziuă visasem că murisem...
Zăceam sub crini și roze, suflare nu aveam,
Și mumă, frați, prieteni, și toți pe câți iubisem,
Cuprinși de-o jale-adâncă plângându-mă-i vedeam.
Intrau în curte cioclii cu fața uscățivă;...
Călări intrau în treapăt și doi sau trei ostași;...
Veneau la urmă popii, ca buturii de grași,
Cu pântece rotunde umflate de colivă.
În albe sovonite sub flori de lămâițe,
Vin fete-nchiriate să-mi țină de panglici;
Apoi o-ntreagă ciurdă de-orbeți și de lelițe...
Pomană când se face, se află și calici!
Dar muzica e gata și popii s-află gata,
Și toți vor să mă ducă mai iute lângă tata
Ce doarme-n uniformă, gătit ca pentru bal,
Alăturea cu spada de-ostaș și general.
Ziarele, chiar ele! unindu-se, mă rog,
Pe pagina a treia mi-au pus un necrolog.
Discursuri, de-altă parte, turnatu-s-au mai multe,
Și pare c-o să fie și lume să le-asculte...
„Sărmanul Macedonski, s-a dus, ca o clipire,
Ca rază, ca scânteie, ca vis, - et caetera.
O moarte nendurată a vrut a-l secera
Și muzele vor plânge, rămase-n văduvire.
O scenă delicioasă
Discipolul Cincinat Pavelescu, care l-a cunoscut pe poetul Alexandru Macedonski în timpul unei întâlniri cu Caragiale, evocă, în amintirile lui, o scenă delicioasă din timpul colaborării cu maestrul la tragedia Saul:
„S-a aşezat nemulţumit la masă, a mai sorbit din halba cu bere şi a început să ciocănească versul ca pe o nicovală roşie. Însă cuvântul catastrofal ce trebuia să înlocuiască o rimă onestă a mea nu putea fi introdus, cu toată silinţa şi meşteşugul de mare făuritor al maestrului. «Chiar pentru d-ta e aproape imposibil...» Dar n-am apucat să termin fraza. Roşu de mânie a sărit în picioare şi m-a apostrofat violent: «Mi se pare că d-ta începi să uiţi cine eşti. Te-am scos, domnule, din mahalaua Batiștei şi din fiul unui ingineraş de la CFR, te-am ridicat până la mine, fiul generalului Macedonski; băiete, nu-ţi pierde capul şi revino la modestie şi la realitate.» Atunci mi-am pierdut capul în adevăr şi i-am ripostat nemilos: «Tatăl dumitale o fi fost ministru de război, dar al meu n-are nici o rudă care să fi trădat pe Tudor Vladimirescu.» În culmea furiei şi a indignării, Macedonski a pus mâna pe un cuţit de tăiat hârtie, destul de masiv, ce dormita pe masă, şi mi-a dat o lovitură în piept. «Mori, mizerabile, dacă-mi ofensezi străbunicul!» Apoi a izbucnit într-un râs nervos, dar jovial, fiindcă pumnalul, fabricat dintr-un fel de hârtie, se ghemuise şi nu-mi pricinuise nici un rău. «Am vrut să te sperii, Cincinat, şi să nu-mi mai răspunzi altădată chiar când ai avea dreptate. Eu sunt un om necăjit, am trecut prin multe. Tu eşti tânăr, trebuie să te stăpâneşti şi să rabzi. Hai mai bine să ieşim! Berea nu e gustoasă decât la berărie. Şi iată mi-a venit şi versul. Bravo! A quelque chose malheur est bon.» Şi a doua zi am început colaborarea fără nici un incident.”
103 ani se vor fi împlinit pe 24 noiembrie 2023 de la moartea poetului Alexandru Macedonski
„După ce intră în conflict din motive antiruse cu liberalii în Războiul de Independență și colaborează la ziarul conservator Timpul, atacurile lui Eminescu în contra afacerilor de corupție pe care le-ar fi patronat Macedonski ca prefect de Silistra îi transformă în dușmani pe viață”, Paul Cernat, istoric literar
Certat cu ortodoxia, Macedonski a cochetat cu misticismul catolic, teosofia, hermetismul, ocultismul și teoriile metempsihotice”, Paul Cernat, istoric literar
„Alexandru Macedonski este boemul înfumurat și estetizant, plin de sine și, în același timp, vulnerabil, capabil de mari gesturi de generozitate și, totodată, nedrept până la cruzime”, Eugen Simion, critic literar
„Macedonski a încercat, în modul lui gălăgios și retoric, să înnoiască lirismul românesc, inclusiv în structurile lui formale, și a reușit”, Eugen Simion, critic literar
