Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Discret vehiculată în analele oficiale, povestea tânărului revoluționar Max Goldstein este, dacă vreți, (și) o oglindă ce întoarce spre noi intactă o frântură din imaginea societății din primele decenii ale secolului al XX-lea, o perioadă idealizată deseori fără discernământ (mai ales după vârtejul postdecembrist), în fapt un interval temporal frământat în care vechi orânduiri - imperiile Austro-Ungar, Rus etc. - se surpau în pripa constituirii statelor naționale și a unor revolte atroce. Dar să facem loc pe scenă personajului principal. „Din 15 august 1916, România se afla în război. Riscând încorporarea, Max Goldstein dispare din Bârladul natal la mijlocul lunii septembrie 1917. De aici începe destinul lui. Trece clandestin granița într-o Rusie aflată în plină revoluție după abdicarea țarului la 14 martie. De facto, Rusia era o republică cu un guvern provizoriu condus de Aleksandr Kerenski. Max Goldstein se înflăcărează în haosul și libertatea din jur, în raport cu osificata provincie românească în care trăise până atunci”, schița istoricul Stelian Tănase cadrul primului atentat cu bombă din România, subiect aprofundat în volumul „Povestea unui terorist. Haos&anarhie” (Editura Omnium, 2022).
Și-a pierdut brațul drept la Moscova
În continuare, pe urmele lui Max: „Ajunge la Odessa cu trenul, traversând fronturi, zone periculoase, debandada unui Imperiu care dispărea în neant cu fiecare zi. Se înscrie într-un club anarhist și se alătură unui grup format din refugiați români; cei mai mulți sunt dezertori. Trece printr-un ritual de inițiere. Primește instrucție militară, este supus îndoctrinării, cum se întâmplă și azi în tabere speciale de antrenament pentru teroriști. Găsește familia-surogat pe care o căuta. Trăiește pentru prima dată sentimentul apartenenței”, aprecia istoricul Stelian Tănase. Membru în comisia delegată de Lenin să organizeze o revoluție bolșevică în România (acțiune legitimată de liderul bolșevic prin decret la 15 ianuarie 1918 și susținută cu cinci milioane de ruble luate din tezaurul României aflat la Moscova), Goldstein participă, la 3 februarie, la atacarea flotei maritime românești din Marea Neagră. Urmând sorții schimbători ai războiului și ai degringoladei care se înstăpânise în Rusia, evreul din Bârlad se găsea în vara anului 1918 la Moscova, unde a experimentat primele explozii provocate de bombe artizanale, plătind un preț greu pentru această lecție: pierderea brațului drept (amputat și înlocuit cu un cârlig din metal - de unde porecla „Omul-cârlig”, dată ulterior de Securitatea românească).
Troica spartă
Folosind un pașaport fals, Max se întoarce la București la 21 decembrie 1918 „aureolat” de participarea la revoluția rusă. „Când Goldstein s-a instalat în casa din strada Stelea Veche, nr. 15 avea deja în dosar o condamnare de zece ani muncă silnică pentru înaltă trădare, plus două evadări. A debarcat la București dornic să comită un atentat în stil mare, care să îl facă celebru. După greva generală din 20/28 octombrie 1920, s-a mai adăugat un motiv: dorea să-i pedepsească pe cei care se făcuseră vinovați de represalii, să dea o lovitură regimului dinastic și detestatei burghezii românești”, mai opina cercetătorul Stelian Tănase. Așa a încolțit planul marii lovituri: pulverizarea Senatului României, sabotaj la care avea să fie secondat de alți doi tovarăși, Leon Lichtblau și Saul Ozias (ultimul a renunțat până la urmă la atentat, supărat că Max a declinat propunerea de a ataca mai degrabă sediul Siguranței). Din nou Stelian Tănase: „Goldstein a terminat confecționarea bombei pe 7 decembrie. În aceeași seară, la ora 21.00, s-a strecurat prin zăpadă și viscol spre clădirea Senatului. Era însoțit de Leon Lichtblau. În afară de faptul că trăia în acele zile sub un ger năprasnic, Bucureștiul se pregătea pentru Crăciun. Vitrinele erau pavoazate pentru sărbătorile de iarnă, apăruseră cete de colindători. În ciuda informatorilor pe care îi avea, Poliția nu aflase ce se punea la cale”.
Șperaclu și bromură
Mai departe: „Cei doi au pătruns în clădire prin intrarea dinspre bulevard, deschizând ușa cu un șperaclu, și s-au adăpostit sub impozanta scară din hol. La miezul nopții au ieșit din ascunzătoare, au urcat la etaj, unde se afla sala Senatului. Aveau un felinar cu ei, l-au aprins pentru a cerceta spațiul și a alege un loc unde să amplaseze bomba. Căutau un efect maxim, un număr cât mai mare de morți și răniți. Au ales să o ascundă în spatele fotoliului impunător de unde erau prezidate ședințele, dincolo de perdeaua care acoperea o fereastră. Au rămas până în zori”. Motivul? „Mecanismul ceasornicului era reglat fix pentru zece ore, deci trebuia instalat în funcție de acest interval de timp. La ora 5.00 a.m. au potrivit limbile ceasului pentru ora 15.00, când urma să înceapă ședința Senatului, conform programului anunțat de ziare. Apoi au ieșit din clădire tot pe unde au intrat și s-au întors acasă urmând același drum pe care veniseră - bulevardul Colței, strada Decebal, biserica Sf. Gheorghe. Au ajuns la adresă ca niște fantome (au intrat prin Calea Moșilor). Sperau să nu fi fost zăriți. Emoționați, au înghițit bromură pentru a se calma”.
Tic-tac, tic-tac, tic-tac...
Atmosfera din Senatul României la data de 8 decembrie 1920 avea să fie descrisă de G. Rosin în „Adevărul”, ziar apărut două zile mai târziu: „Orele trei fără douăzeci. Senatorii încep să intre în incintă. Mâini prietenoase se strâng între ele; d. Văleanu discută cu un membru al majorității. Dl. Greceanu într-un grup de prelați discută și d-sa bine dispus, întrerupt din când în când de saluturile ce i se adresează. În tribuna doamnelor, soția și fiica unui senator analizează sala Senatului - vechea sală a palatului Universității - cu rudimentarele-i tribune publice, unde spectatorii stau aplecați pe balustrade... În sală, frig. Dl. ministru Greceanu observă intendentului Senatului neglijența de care e vinovat neîncălzind localul. Venind generalul Coandă, președintele Senatului, apare înconjurat de membrii biroului și de alți senatori care cer înscrierea la comunicări...”.
„Țipete de groază se aud”
Apoi, „bomba” de presă (și nu numai): „Ceasornicul după peretele din fund al incintei sună scurt trei lovituri; trei fără un sfert. În aceeași clipă, detunătura îngrozitoare se produce. Bucăți de pupitre sar în aer, amestecându-se cu bucățile de moloz care cădeau din tavan. Geamurile se sparg în țăndări în timp ce un nor de fum alb face invizibilă tribuna prezidențială. Panica nu poate fi descrisă. Se crede în primul moment că e vorba de o explozie în beciul caloriferului. Senatorii se culcă la pământ. După câteva secunde abia, sângele începând să curgă din abundență, țipete de groază se aud. Tribunele publice se evacuează într-o clipă. Cei din incintă, înspăimântați, rămân timp de 5 minute la pământ sub impulsul unui instinct provocat mai mult de imposibilitatea fizică de a se ridica, decât de instinctul conservării”.
S-a stins „lumina de la Răsărit”
Atentatul cu bombă de la Senatul României n-a avut efectul calculat de teroristul instruit în Rusia: instalarea panicii, a stării de urgență, escaladarea evenimentelor, declanșarea unei revoluții pe model bolșevic (și) în România. La ședința extraordinară a Camerei Deputaților, generalul Alexandru Averescu declara solemn: „Guvernul va sta neclintit la locul său și își va face pe deplin datoria. Natural că nu ne gândim să restrângem libertățile publice, dar vom veghea ca ordinea să fie stabilită”. Și a fost. Troica asasină alcătuită din Max Goldstein, Leon Lichtblau și Saul Ozias a fost vânată, prinsă și destrămată de autorități. La doar 26 de ani, încarcerat la Doftana, „universitatea” ilegaliștilor comuniști, Max avea să se stingă din viață în urma unei pneumonii galopante (potrivit rapoartelor oficiale). „Lumina de la Răsărit” se stinsese. Cel puțin pentru două decenii și jumătate...
Trei morți și norocul chior al unui poet-politician
În urma exploziei din 8 decembrie 1920, episcopul greco-catolic Demetriu Radu, senator, a murit pe loc. Ministrul Justiției, Dimitrie Greceanu, și senatorul Spiru Gheorghiu au decedat câteva zile mai târziu, la spital. De asemenea, au fost răniţi președintele Senatului, Constantin Coandă (tatăl savantului Henri Coandă), episcopul ortodox Nifon și episcopul ortodox Roman Ciorogariu. S-a speculat că ținta atentatului ar fi fost Octavian Goga, antisemit cunoscut în epocă. Poetul, care ar fi trebuit să ia cuvântul cu puțină vreme înainte de explozie, a fost însă reținut pe hol de un elector care insistase să-i vorbească. Poet-politician să fii, noroc să ai!
Portret de asasin
Scund (1,67 de metri), blond, cu părul creț, Max Goldstein nu purta barbă, nici mustață, lucru rar în acea vreme. Era corpolent, umbla într-un veston trei sferturi, cu pantaloni până la genunchi, purta jambiere și încălța cizme cazone. Ah, și-i lipsea un braț!
102 ani s-au împlinit pe 8 decembrie 2022 de la atentatul cu bombă din Senatul României
Trei oameni și-au pierdut viața și alte zeci au fost răniți în urma actului terorist executat de Max Goldstein
„Omul-cârlig” sau „Omul cu cârlig” - cum a fost poreclit de Siguranța statului - și-a pierdut brațul drept la Moscova, în timp ce învăța să plaseze bombe artizanale
„Goldstein a terminat confecționarea bombei pe 7 decembrie. În aceeași seară, la ora 21.00, s-a strecurat prin zăpadă și viscol spre clădirea Senatului”, Stelian Tănase, istoric
