x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Musicalul INVIZIBILII la Sala Palatului – unde se întâlnesc cele mai iubite povești ale copilăriei cu muzica și magia teatrului

Musicalul INVIZIBILII la Sala Palatului – unde se întâlnesc cele mai iubite povești ale copilăriei cu muzica și magia teatrului

de Magdalena Popa Buluc    |    04 Feb 2026   •   10:00
Musicalul INVIZIBILII la Sala Palatului – unde se întâlnesc cele mai iubite povești ale copilăriei cu muzica și magia teatrului
Sursa foto: Invizibilii, de Ioana Pârvulescu, cartea câștigătoare a Premiului Uniunii Scriitorilor din România, prinde viață sub forma unui musical

Pe scena Sălii Palatului din București, în 8 februarie 2026, când bestsellerul Invizibilii, de Ioana Pârvulescu, cartea câștigătoare a Premiului Uniunii Scriitorilor din România, prinde viață sub forma unui musical!

Producția sută la sută românească, inspirată de marile musicaluri de pe West End și Broadway, are o echipa artistică de excepție: regia și scenariul sunt semnate de Claudia Ciobanu, muzica și versurile de Cornel Ilie, coregrafia de Cezara Blioju, iar director muzical și vocal coach este Ioana Sihotă.

Nu ratați musicalul Invizibilii, după cartea omonimă a Ioanei Pârvulescu, un spectacol pentru întreaga familie, cu muzică live, dans, umor și multă emoție. Porniți într-o aventură extraordinară despre copilărie, prietenie și curaj, trăită alături de actori îndrăgiți și tineri talentați.

Biletele pentru musical pot fi procurate aici: https://www.iabilet.ro/bilete-musicalul-invizibilii-118577/ .

Invizibilii, de Ioana Pârvulescu, cu ilustrații de Irina Dobrescu, spune povestea Laurei, o fată inteligentă, curioasă și plină de curaj… dar care are un secret: la aproape 8 ani, nu știe să citească! Motivul? Imaginația ei prea bogată. Când colegii ei dispar misterios în biblioteca școlii, Laura trebuie să treacă prin șase încercări și să exploreze șase lumi magice. Dar nu e singură: un vrăjitor îi stă alături. Va reuși să învețe și formula magică a cititului? O poveste vrăjită de spre vraja cărților.

Ioana Pârvulescu este scriitoare, traducătoare și profesor la Facultatea de Litere din București, unde predă literatură română modernă și coordonează un masterat de editare. A făcut timp de 18 ani cronică săptămânală la România literară, iar la Humanitas a inițiat și îngrijit colecția de literatură universală „Cartea de pe noptieră“. Romanele ei sunt traduse în 15 limbi europene. A obținut în două rânduri Premiul Uniunii Europene pentru literatură, pentru romanul Viața începe vineri (2013) și proza scurtă O voce (2018). Romanul său Inocenții (2016) s-a vândut în peste 100.000 de exemplare. Prima sa carte pentru copii, Invizibilii (2022), este o poveste despre aventurile din cărți. Cea de-a doua, Trei zile nemaipomenite (2023), este pentru cei care iubesc poveștile cu surprize.

 

×
Parteneri