Ambra Marie Facchetti

La Conservator a studiat canto cu baritonul  Giovanni Guerini, acelaşi profesor pe care l-au avut Domingo, Carreras, Pavarotti şi a luat lecţii de la emeritul profesor de dans Marco Ghelfi, de la Scala din Milano. La doar 17 ani a semnat cu War­­ner Music, care i-a editat albumele „Via da te” şi „Urla”. În 2009, a câştigat concursul X Factor şi Premiul Industri­ei Muzicale din Italia pentru „cel mai spectaculos debut”. În con­­certe, ea cântă, împreună cu for­maţia sa, piese celebre din repertoriul Guns’n Roses, Queen, Alanis Morissette, Anouk, Po­lice, Deep Purple, Led Zeppe­lin, Pink Floyd etc. Sâmbătă, 22 ianuarie, frumoasa interpretă din Ita­lia concertează, de la ora 22:30, la Hard Rock Cafe. Înainte de concertul de la Bucureşti, ea ne-a acordat urmă­torul interviu:

• Muzica uşoară este foarte po­pulară în Italia şi vinde bine. Eşti fru­moasă şi sexy, de ce nu te-ai apu­­cat de aşa ceva?
Înainte de toate, mulţumesc pentru complimente! Nu eu am ales muzica rock, ea m-a ales pe mine. Am îndrăgit, încă din co­pilărie, acest gen muzical şi am hotărât „să merg pe această stradă”. Eu nu fac mu­zică pentru a vinde cât mai multe al­bume, o fac pentru că mă face ferici­tă.

•  Cânţi Janis Joplin, Anouk, îţi place Skunk Anansie. De Britney Spears sau Lady Gaga n-ai auzit?
Desigur, am ascultat şi Lady Gaga, şi Britney Spears, dar am şi eu preferinţele mele.

•  I-ai înnebunit pe toţi cu Wish You Were Here. Cum ai ales Pink Floyd?
Simona Ventura din juriul emisiunii „Factor X” a ales „Wish You Were Here”. Cred că a făcut o alegere excelentă, eu iubesc această piesă.

•  De ce crezi că eşti atât de apre­ciată? Pentru că eşti „prea rock” pentru o italiancă?
Nu cred că muzica mea este „prea rock”, pur şi simplu e diferită de ceea ce se găseşte acum pe piaţa italiană. Totuşi, eu cred că, pe piaţa muzicală, ar trebui acordat mai mult spaţiu tuturor genurilor.

•  În Italia cânţi la tv, în clu­buri, la diferite festivaluri. Te in­te­resează o carieră inter­na­ţio­nală?
Sunt foarte interesată de o carieră pe plan naţional şi, mai devreme sau mai târziu, visul meu se va realiza.

•  Ai multe coveruri în reperto­riu, dar şi piese proprii, mai puţi­ne. În concerte, ce cânţi mai mult?
Prefer să interpretez melodiile proprii, dar îmi face multă plăcere să rearanjez şi reorchestrez coveruri alături de trupa mea.

•  Compui singură sau cu cei din formaţie?
Scriu melodiile cu aju­to­­rul celor din formaţia mea, şi cel mai frumos este când ne întâlnim şi ne ex­­primăm toţi ideile. Din astfel de „con­­fruntări” iau naştere piesele noastre.

•  Am găsit undeva că eşti considerată cea mai mare speranţă a muzicii italiene (la miglior risorsa italiana). Când vei depăşi aceas­tă fază?
Într-adevăr? Nu ştiam că am fost supranumită astfel! Îmi face mare plăcere acest lucru şi sper ca, în cel mai scurt timp posibil, „spe­ranţa” să confirme.

•  În afară de Zucchero, ce mu­zicieni italieni îţi mai plac? 
Îmi plac mult Negramaro, Subso­nica, Negrita, Elisa şi Niccolo Fabi.

•  Te consideri o „urmaşă” a Gia­nnei Nannini? Vei duce mai de­parte „steagul” rockului feminin din Italia?
O apreciez enorm pe Gianna Nannini şi ar fi o onoare să port mai departe „stindardul muzicii rock feminine” în Italia. Sper ca acest lucru să se întâmple mai devreme sau mai târziu. Este cel mai arzător vis al meu.