x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Anunţul făcut de Rihanna, legat de România

Anunţul făcut de Rihanna, legat de România

22 Mar 2016   •   16:56
Anunţul făcut de Rihanna, legat de România

 Rihanna, "prinţesa pop/ rhytm & blues", va concerta în premieră în România, pe 14 august, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, au anunţat organizatorii evenimentului - Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment -, marţi, într-o conferinţă de presă. 

Rihanna va prezenta la Bucureşti noul său album "Anti", o producţie 2016, iar din repertoriu nu vor lipsi nici mega hiturile "Umbrella", "Rude Boy", "Four Five", "Second" şi "We Found Love". 


Mihai Morar, prezentator Radio Zu, a confirmat, în cadrul conferinţei de presă, prezenţa artistei în România şi a prefaţat şi prima ediţie a unui nou festival, Zutopia Music Festival, care va avea loc tot în Piaţa Constituţiei, în perioada 15 - 17 august. 

"Astăzi este ziua în care practic se confirmă prezenţa Rihannei în România. De astăzi ştim data exactă a concertului - 14 august, locaţia - Piaţa Constituţiei, şi cred că vizita, concertul celui mai mare artist anunţat până acum în România, în 2016, este o ocazie bună de a pune în practică o idee pe care o avem de ceva vreme, o discutăm, acum e ocazia de a organiza prima ediţie a Zutopia Music Festival, de aceea vorbim despre 15 august, despre Steve Aoki, un DJ fenomen al momentului în lume, unul dintre primii DJ ai planetei, şi el va vizita România pentru prima oară, iar apoi, pe 17 august, despre concertul SIA, tot în Piaţa Constituţiei", a precizat Mihai Morar. 

El a spus că festivalul nu va fi unul exclusiv de muzică electronică, ci va fi "o sărbătoare a bucuriei, a tuturor genurilor muzicale". 

În festival vor mai fi prezenţi artista daneză de origine română Fallulah, pe numele adevărat Maria Apetri, o artistă din zona indie-pop - OH Land, şi artista belgiană Selah Sue, potrivit organizatorilor. 

Morar a precizat că, pe lângă artiştii anunţaţi, în festival vor mai fi aduşi şi alţi invitaţi din străinătate, dar şi artişti români. "Cu siguranţă avem în piaţa muzicală din România foarte mulţi artişti care pot să stea pe afişul unui astfel de festival", a spus Morar. 

Vedeta care are peste 81 de milioane de fani pe Facebook a postat un afiş cu ea. Astfel, cei care vor să o vadă pe Rihanna în concert la Bucureşti pot achiziţiona deja bilete.



Valentin Vasiloiu, director executiv Eventim, a anunţat că pentru evenimentele care vor avea loc în perioada 14 - 17 august în Piaţa Constituţiei vor exista trei tipuri de bilete - în picioare, în zonele Diamond, Golden şi Normal Circle, precum şi bilete cu loc pe scaun, în zona tribunelor VIP. 

"Ca o noutate pentru acest eveniment, în afară de bilete pe zile vom avea şi un abonament disponibil pe fiecare categorie, iar abonamentele sunt la un preţ foarte bun, probabil vor fi prima opţiune a cumpărătorilor", a precizat Vasiloiu. 

Potrivit acestuia, pentru concertul Rihanna vor exista două categorii de bilete promoţionale, Early Bird 1 şi Early Bird 2. Astfel, biletele vor putea fi achiziţionate la următoarele preţuri: : Early Bird 1 - 151,20 lei, Early Bird 2 - 172,80 lei, Acces General - 194,40 lei, Golden - 464,40 lei, Diamond - 572,40 lei şi Tribune VIP - 648 lei. 

Pentru concertul Steve Aoki preţurile sunt: Early Bird 1 - 54 lei, Acces General - 86,4 lei, Golden Circle - 140,4 lei, Diamond Circle - 172,8 lei şi Tribune VIP - 270 lei. 

La concertul Sia preţurile biletelor sunt: Early Bird 1 - 145,8 lei, Acces General - 172,8 lei, Golden Circle - 270 lei, Diamond Circle - 410,4 lei şi Tribune VIP - 486 lei. 

Pentru cei care vor să meargă şi la concertul Rihannei, şi la cele din cadrul Zutopia Festival, există abonamente pe trei zile la preţurile: Early Bird 1 - 210,6 lei, Acces General - 270 lei, Golden Circle - 518,4 lei, Diamond Circle - 702 lei şi Tribune VIP - 712,8 lei. 

Biletele sunt puse în vânzare de marţi, de la ora 16,00, prin reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro. 

×
Subiecte în articol: Rihanna