“Pansament”, piesa interpretată de Paula Seling, în premieră, la Eurovision, este o avalanşă de emoţii. Şi ascultând-o, te laşi furat de cuvinte, de poveste, dar mai ales de dramatismul vocii interpretei, care accentuează strigătul de ajutor pentru o iubire ce merită salvată.
“Pansament este o piesă realizată în colaborare cu Marius Moga şi minunaţii lui oameni. Lucram la ea din septembrie şi am considerat Eurovision o ocazie bună pentru a o prezenta publicului. Piesa a fost aleasă, ca şi piesa Timpul, pentru mine, de Dan Popi. Mi-a plăcut mult, mi s-a părut că mi se potriveşte. Este o colaborare făcută cu mare dragoste, cu oameni foarte tineri şi talentaţi, dar şi cu vechi colaboratori, care mi-au rămas în suflet de la lansarea piesei Timpul", spune Paula Seling.
Noul single "Pansament" a fost compus de Adda Moldovan şi Ovidiu Stănescu, iar versurile aparţin, de asemenea, Addei Moldovan dar şi lui Marius Moga; orchestraţia a fost realizată de Ionuţ Vasilache.
Pansament
Mă doare că nu pot să-ţi spun ce simt
Mi-e frică din nou că pierd tot ce ating
Şi m-ascund de-atâta timp de noi
Viaţa în doi ne-a rănit pe amândoi
Ştiu că numai tu mă poţi salva....
Am simţit pe cord deschis că iubirea-mi face rău
N-ai cumva un pansament să-l pun pe sufletul meu
Sau doar un medicament, ca să pot iubi din nou
Ai fi ca un pansament peste sufletul meu
În mine e-o luptă când mă priveşti
Se spune că nu alegi când să iubeşti
Şi m-ascund de-atâta timp de noi
Viaţa în doi ne-a rănit pe amândoi
Ştiu că numai tu mă poţi salva....
Am simţit pe cord deschis că iubirea-mi face rău
N-ai cumva un pansament să-l pun pe sufletul meu
Sau doar un medicament, ca să pot iubi din nou
Ai fi ca un pansament peste sufletul meu
Am simţit pe cord deschis că iubirea-mi face rău
N-ai cumva un pansament să-l pun pe sufletul meu
Sau doar un medicament, ca să pot iubi din nou
Ai fi ca un pansament peste sufletul meu
Am simţit pe cord deschis că iubirea-mi face rău
N-ai cumva un pansament să-l pun pe sufletul meu
Sau doar un medicament, ca să pot iubi din nou
Ai fi ca un pansament peste sufletul meu.
Înregistrare realizată de TVR, în 09.03.2013, în cadrul Finalei Naţionale Eurovision România. Inginer sunet : Gabriel Scirlet.