"Vampirii" Johan Edlund şi Sonya Scarlet vor apărea pe acelaşi CD. Pe lângă ei, cunoscuţi artişti rock solişti şi instrumentişti vor fi reuniţi de Beto Vasquez în acelaşi proiect.
Beto Vasquez a anunţat că a început lucrul la un nou album, care va apărea în 2010. Celebrând aniversarea a 10 ani de la demararea proiectului Beto Vasquez Infinity, basistul şi compozitorul argentinian a invitat din nou muzicieni de pe toate meridianele. Zilele acestea, Vasquez a făcut cunoscută lista celor care vor colabora la viitorul lui album, printre aceştia numărându-se Johan Edlund (Tiamat) şi Sonya Scarlet (Theatres des Vampires).Pe solista italiană o puteţi vedea şi în România, în august, la Rock Open Air, alături de trupa sa. Proiectul argentinianului îşi are originile în anul 1999, când, terminând de compus un demo, a fost remarcat imediat de casa de discuri Nems Enterprises. Cu piesele gata şi cu un contract în buzunar, Beto a pornit în căutare de artişti care să se ridice la nivelul standardelor pe care şi le-a impus pentru acest CD.
La sugestia casei de discuri, care prefera ca albumul să fie înregistrat în engleză, Vasquez s-a orientat spre vedete ale scenei internaţionale de metal. "O mare provocare pentru un muzician argentinian, dificilă, dar nu imposibilă", aşa cum recunoaşte el însuşi. Rezultatul a fost CD-ul "Beto Velasquez Infinity", primul dintre cele trei scoase până acum.
Din 1999 şi până astăzi, argentinianul a colaborat şi cu alţi solişti de excepţie, precum Tarja Turunen (ex-Nightwish), Quinn Weng (Seraphim), Liv Kristine (Leaves' Eyes), dar şi cu instrumentişti renumiţi, cum ar fi Emppu Vuorinen (Nightwish chitară) sau Jorg Michael (Stratovarius tobe).
Citește pe Antena3.ro