Cea mai spectaculoasă trupă metalcore din lume, vine pentru prima dată în Romania la Rock The City 2013. Grupul din Ţara Galilor va susţine un recital extraordinar duminică 28 iulie, în 'ziua Rammstein'.
Bullet For My Valentine a fost infiinţată în 1998, în orăşelul galez Bridgend şI s-a numit iniţial Jeff Killed Jack. Dupa câţiva ani în care a cântat cover-uri heavy metal şi grunge, formatia şi-a schimbat numele şi a reuşit să semneze cu Sony BMG.
Până acum, trupa alcătuită din Matthew "Matt" Tuck (solist vocal, chitară ritmică), Michael "Padge" Paget (chitară, voce), Jason James (bass, voce) şi Michael "Moose" Thomas (tobe), are patru albume la activ, vândute în peste trei milioane de exemplare.
Până să ajungă la Bucureşti, BFMV va lansa un nou album. Primul disc long play, intitulat 'The Poison' a apărut în octombrie 2005 şi a adus trupei mai multe premii: Best Newcomer la Welsh Music Award, Best British Band oferit de celebra revistă Metal Hammer, respectiv Best British Newcomer şi Best Single (pentru Tears Don't Fall) oferite de prestigioasa revista Kerrang!.
Mai mult, Bullet For My Valentine a fost invitată să cânte in deschiderea mai multor concerte Metallica şi Guns N' Roses. Al doilea disc, 'Scream Aim Fire', a fost lansat în ianuarie 2008, la doar câteva zile dupa lansarea single-ului cu acelaşi nume. Despre acest CD, Matt susţine că "are un tempo mult mai agresiv decât precedentul" si "este un album intens, dar totuşi accesibil, care onorează rădăcinile noastre metal".
Lansarea acestui material muzical le-a deschiz galezilor drumul către cele mai mari festivaluri din lume, spre vânzari excelente ale discului (peste un milion de exemplare!) şi clasarea pe locuri fruntaşe în mai multe topuri de specialitate. Al treilea album al trupei avea sa fie lansat in aprilie 2010, sub titlul Fever. Materialul a fost intens promovat timp de un an de zile, cu rezultate excelente: vanzari de peste 500.000 de exemplare la nivel mondial. Luna trecută, formaţia a lansat noul single, 'Temper Temper', ce va fi si titlul viitorului album, programat pentru prima parte a lunii februarie 2013.