Corul Filarmonicii „George Enescu”, condus de maestrul Iosif Ion Prunner, va susține miercuri, 30 octombrie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, primul concert dintr-o serie dedicată muzicii baroce.
În program, vor fi lucrări de Johann Sebastian Bach și de Georg Friedrich Händel. Soliști la orgă vor fi Eduard Antal și Simona Săndulescu. „Concertul din 30 octombrie este primul dintr-un ciclu de trei concerte dedicate muzicii baroce. După Händel-Bach, al doilea va fi dedicat Familiei Bach pe 8 martie 2020, iar cel de al treilea - Barocului Italian pe 17 mai 2020, spune dirijorul Iosif Ion Prunner.
Miercuri, 30 octombrie, ora 19, Ateneul Român
Capodoperele Barocului German
Corul Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor – IOSIF ION PRUNNER
La orgă
EDUARD ANTAL
SIMONA SĂNDULESCU
Program
Johann Sebastian Bach
Motetul Fürchte dich nicht, ich bin bei dir, BWV 228
Două coruri din Cantata Auf, schmetternde Töne der muntern Trompeten, BWV 207a
Auf, schmetternde Töne der muntern Trompeten
August, lebe, lebe König
Corul Gelobet seist du, Jesu Christ din Cantata BWV 91
Georg Friedrich Händel
Patru coruri din Oratoriul Joshua
Ihr Söhne Israels
Der späten Nachwelt sei es kundgethan
Das ganze Heer des Himmels sei sein Schutz
Heil! Heil, mächt'ger Josua
Johann Sebastian Bach
Cantata O Jesu Christ, meins Lebens Licht, BWV 118
Coralul Christ ist erstanden
Georg Friedrich Händel
Corul Dem Gott Jehova schale Dankgesang din Oratoriul Joshua
Johann Sebastian Bach
Motetul Der Geist hilft unser Schwachheit auf
Corul Filarmonicii „George Enescu”
De mai bine de o jumătate de secol, Corul Filarmonicii „George Enescu” reprezintă al doilea pol muzical de anvergură al instituției muzicale bucureștene. Odată cu apariția Corului de Stat, în 1950, a avut loc o adevărată transformare a percepției publicului asupra muzicii clasice. Printr-o activitate neobosită și variată - în oratorii, misse, motete, concerte a capella - ansamblul vocal a interpretat toate capodoperele genului, de la Monteverdi la Bach, de la Haydn la Brahms, și până la cele mai avangardiste opusuri ale muzicii contemporane. Selecția strictă a membrilor Corului și colaborarea cu dirijori consacrați - Lawrence Foster, Sergiu Comissiona, Cristian Mandeal - contribuie în egală măsură la păstrarea nivelului profesional și situarea sa în vecinătatea standardelor impuse de Orchestra Simfonică.
Începând cu 1990, Corul Filarmonicii "George Enescu" a luat parte la manifestări extraordinare în viața muzicală din România. Astfel, ansamblul a avut posibilitatea să colaboreze în 1995 cu marele compozitor polonez Krzysztof Penderecki, iar în 1998 a realizat împreună cu Orchestre Nationale de France și Lawrence Foster o variantă de concert a operei Oedipe de George Enescu, în cadrul Festivalului Internațional omonim.
Iosif Ion Prunner
În anul 1997, maestrul Cristian Mandeal, directorul din acea vreme al Filarmonicii George Enescu din București îi încredința pianistului și dirijorului Iosif Ion Prunner conducerea Corului Filarmonicii. De asemenea, a fost solicitat să dirijeze concerte susținute de Orchestra simfonică și Orchestra de cameră ale instituției. Din stagiunea trecută, muzicianul este director general adjunct al Filarmonicii bucureștene.
În România a colaborat cu principalele orchestre din tara, Orchestra Naționala Radio și Orchestra de cameră Radio. A fost invitat să susțină spectacole la Opera Națională Română. A susținut concerte în importante centre muzicale din Europa și Asia și a luat parte la importante festivaluri din Romania, Cehoslovacia, Italia etc. A colaborat cu personalități și orchestre de prestigiu, dintre care menționăm: Cristian Mandeal, Sergiu Comissiona, Lawrence Craig, Valentin Gheorghiu, Ludovic Spiess, Eugenia Moldoveanu, Michel Plasson, Krzysztof Penderecki, Ion Marin, Adrian Eröd, Neil Stuart, Tatiana Serjan, Dolora Zajick, Carlo Colombara etc. și orchestre precum Orchestra Naționala a Franței, Filarmonica din München, Filarmonica „Arturo Toscanini“, Orchestra Festivalului din Varșovia, Orchestra Philharmonia din Londra, Orchestra Nationala a Cataluniei, Filarmonica din Ostrava, Orchestra Capitole Toulouse.
În 1991, a înființat Fundația și Orchestra de cameră „Constantin Silvestri“, iar in 1996 a fost directorul Concursului internațional de dirijat cu același nume. În 2003 i s-a conferit pentru întreaga activitate Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.
Simona Săndulescu este artist liric și instrumentist în cadrul Societății Române de Radiodifuziune. Activitatea sa concertistică se concretizează în prezent prin participarea în concertele Orchestrei Naționale Radio, Orchestrei de Cameră Radio, Corului Academic Radio si Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”. În calitate de organist solist a susținut recitaluri la Sala Radio, Catedrala Sfântul Iosif, Universitatea Națională de Muzică, Biserica Italiană, Biserica Franceză, dar și în țară. A participat ca organist în cadrul Festivalului „George Enescu” și în cadrul Festivalului RadiRo. Activitatea sa este bogată și în domeniul muzicii de cameră, susținând numeroase recitaluri camerale alături de artiști renumiți. Simona Săndulescu este doctor în muzică din anul 2010. Este semnificativă contribuția sa la realizarea CD-ului „Oremus”, CD ce conține lucrări valoroase de muzică sacră în interpretarea Corului Radio dirijat de maestrul Dan Mihai Goia. De-a lungul timpului, Simona Săndulescu a realizat numeroase înregistrări în cadrul Societății Române de Radiodifuziune. Simona Săndulescu este totodată organist la Biserica Franceză „Sacré Coeur” din București.
Eduard Antal a fost autodidact, până la admiterea la Conservator, motiv pentru care consideră acest lucru ca fiind una dintre cele mai mari reușite din cariera lui de până acum. A concertat sub bagheta unor dirijori importanți precum Konrad von Abel, Giulio Prandi și a făcut parte din orchestrele „Universitaria”, „Concerto”, „Barockerii”. În 2017 și-a propus să lucreze alături de cei mai importanți profesori organiști din țară, să participe la cât mai multe masterclassuri și programe de mentorat și să își achiziționeze materiale necesare studiului. Profesorul cu care Eduard studiază la UNMB este lect. univ. dr. Dan Racoveanu.