x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Concert Lake of Tears la Metalhead Meeting 2013

Concert Lake of Tears la Metalhead Meeting 2013

de Alex Revenco    |    14 Aug 2013   •   19:29
Concert Lake of Tears la Metalhead Meeting 2013
Sursa foto: Martin Small

După două premiere absolute pentru România – Hypocrisy şi HateSphere – afişul festivalului Metalhead Meeting se îmbogăţeşte cu Lake of Tears, una dintre cele mai iubite trupe de gothic/doom metal din Europa. După cum se ştie, festivalul va avea loc
sâmbătă, 21 septembrie, la Arenele Romane şi promite a fi unul dintre cele mai tari evenimente metal din acest an. Lake of Tears a fost înfiinţată la începutul anilor 1990 de Daniel Brennare, Jonas Eriksson, Mikael Larsson şi Johan Oudhuis. Primul album, “Greater Art”, a fost lansat în 1994 şi abordează stilul doom metal, ce va evolua considerabil, pentru a ajunge să includă influenţe de rock psihedelic, progressive metal, şi, mai recent, death metal. Consacrarea grupului Lake of Tears a venit odată cu albumul “Headstones”, care a uimit criticii şi fanii deopotrivă, cu o muzică melodică şi melancolică, versurile oglindind preocuparea lui Brennare pentru motive fantasy, care se vor regăsi şi pe viitoarele albume. La Metalhead Meeting 2013, eveniment produs şi organizat de Metalhead şi Sprint Media, cu sprijinul Gala MGMT&PR biletele în presale sunt 80 lei - Zona B şi 120 lei - Zona A (în faţa scenei, în număr limitat, doar 500 de bucăţi). În ziua concetului preţurile vor fi 95 lei - Zona B şi 145 lei - Zona A.


×
Subiecte în articol: lake of tears