x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Concert Leonard Cohen, în Piaţa Constituţiei

Concert Leonard Cohen, în Piaţa Constituţiei

de Alex Revenco    |    31 Mai 2012   •   19:01
Concert Leonard Cohen, în Piaţa Constituţiei

Inimitabilul artist, care a cucerit inimile romanilor cu prilejul celor doua concerte din Bucuresti, revine in Romania, pe 22 septembrie, in cadrul turneului de promovare al noului album, 'Old Ideas'. Vocea cu un timbru grav sI inconfundabil a lui Cohen va rasuna, de aceasta data, in Piata Constitutiei din Capitala. Dupa ce, intre 2008 sI 2010 a traversat lumea in lung sI in lat, cantand marile sale hituri, Old Ideas Tour 2012 prezinta 'zece cantece noi, pe care nimeni nu le stie, dar toti le vor pretui' dar sI majoritatea

pieselor care l-au transformat in legenda pe poetul- interpret. La peste 70 de ani, Cohen e pretuit in continuare de intregul mapamondul, dovada ca, inca din prima saptamana de la lansare, noul disc s-a clasat pe primul loc in topurile din intreaga lume. Este o premiera chiar si pentru un artist atat de iubit, cum este Leonard Cohen.

La concertul de la Bucuresti, prezentat de AEG LIVE, biletele au preturi cuprinse intre 98,85 lei- in picoare sI 852 lei- tribuna VIP sI se pun in vanzare astazi, in reteaua Eventim, magazinele Germanos sI Vodafone, librariile Carturesti sI Humanitas. (Alex Revenco)

×